Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Eșec de infrastructură în Arad. Un pod de 30 de milioane de € riscă să cedeze sub propria greutate

Este nou-nouț, impunător și complet inutilizabil. Spectaculosul pod hobanat din Arad, construit peste râul Mureș, nu a fost încă deschis circulației, deși, teoretic, lucrările sunt finalizate, iar inaugurarea era programată pentru această vară. Investiția de 30 de milioane de euro a fost blocată după ce au apărut deformări grave, iar primăria refuză recepția lucrării.

de Iulia Pop

la 30.07.2025 , 14:47

Dorin Curcanu e consilier local în Arad și susține că structura noului pod construit peste râul Mureș a fost subdimensionată. Omul acuză nereguli grave și cere o expertiză independentă.

"Din păcate, există șanse ca podul să se prăbușească singur, sub propria greutate și are șanse să fie unul dintre cele mai mari eșecuri de infrastructură din România postcomunistă. Există șanse ca structura să fie subdimensionată, hobanele să fie subdimensionate, la fel și pilonul principal", a declarat Dorin Curcanu, consilier local din Arad.

Problemele se văd cu ochiul liber la construcția de 295 de metri lungime și peste 23 de metri lățime: asfalt vălurit, borduri denivelate și o structură care, în unele zone, pare deja afectată de tasări. Toate acestea ridică semne de întrebare serioase despre calitatea lucrării.

Articolul continuă după reclamă

"Noul pod peste Mureş trebuia să fie dat în folosinţă vara aceasta. E închis, pentru că are valuri, mai ceva ca ale Mureșului de dedesubt. Primăria refuză să facă recepția și a cerut proiectantului soluții tehnice pentru remedierea deformărilor clare", transmite Iulia Pop, reporter Observator.

Structura prezintă riscuri, recepţia a fost blocată

Șantierul a fost deschis în 2022, iar construcția are și piste de biciclete și iluminat decorativ pe bază de led-uri. Verificăm controversata structură împreuna cu edilul șef al Aradului.

"Întotdeauna se calculează că din greutatea lui se lăsa, doar că s-a lăsat mai mult decât e cazul", a explicat edilul Aradului.

O fotografie intrată în posesia Observator arată că deformări ale structurii au mai apărut, dar au fost remediate pe parcurs.

Edilul șef nu are o explicație pentru problemele de pe pod, mai ales că în timpul șantierului nu au fost sesizate nereguli.

"El se construiește, în primă fază, ca un pod clasic, adică pe piloni, doar că provizorii, și dacă e vreo problemă vezi în acel moment al construcției. În diferite etape, nu a fost niciun fel de problemă, ceea ce vedeți și dumneavoastră și am sesizat și eu, că aici s-a lăsat un pic. Chiar un pic mai mult, motiv pentru care am spus clar că nu-l putem recepţiona", a adăugat Călin Bibarț, primar Arad.

Până săptămâna viitoare proiectantul trebuie să prezinte soluțiile tehnice de remediere.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri sociale » Eșec de infrastructură în Arad. Un pod de 30 de milioane de € riscă să cedeze sub propria greutate