Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fabrică ilegală de jucării, închisă de inspectorii OPC

Rechizite cu vopsea periculoasă, haine pentru copii fără etichete şi o fabrică de jucării ilegală. Asta au descoperit inspectorii de la Protecţia Consumatorului în cel mai mare centru comercial en-gros de lângă Bucureşti.

de Redactia Observator

la 23.08.2019 , 20:36

Rechizite cu vopsea periculoasă, haine pentru copii fără etichete şi o fabrică de jucării ilegală. Asta au descoperit inspectorii de la Protecţia Consumatorului în cel mai mare centru comercial en-gros de lângă Bucureşti. Comercianţii care îi aşteptau pe părinţi, pentru cumpărăturile de început de an şcolar, au fugit când au văzut inspectorii. 

Primul comerciant controlat, primul stand sigilat. Rechizite şi jucării, toate fără etichete şi fără acte de provenienţă. O parte dintre ele eu fost ridicate pentru analize de laborator.

Aproape fiecare tarabă a fost inspectată. Au curs amenzile şi mii de produse au fost scoase de la vânzare. 16 standuri au fost închise şi s-au identificat peste 300 de mii de articole neconforme. De frica autorităţilor, unii au pus lacătul pe uşă şi au fugit.

Vezi și

Produse precum cele descoperite vineri pot fi bombă cu ceas pentru sănătatea copiilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Formaldehida, o serie de compuşi din clasa aminelor sau chiar a metalelor grele, se poate găsi în textilele sau în rechizitele de calitate îndoielnică. Aceşti compuşi sunt extrem de toxici, iar unii au potenţial cancerigen.

Un ghiozdan frumos colorat şi cu personaje celebre din desene animate va fi, clar, prima opţiune a copilului nostru. Noi părinţii, însă, trebuie să căutăm un produs care să aibă o etichetă, una din care să aflăm ce materiale au fost folosite în producţia rucsacului.

Tot în cadrul acestui control a mai fost descoperită o fabrică ilegală de ursuleţi din pluş, care erau umpluţi cu o vatelină neconformă.

Inspectorii OPC ne recomandă să cumpărăm doar din magazine autorizate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Fabrică ilegală de jucării, închisă de inspectorii OPC