Decizie incredibilă a Protecţiei Copilului Tulcea, în cazul fetiţei de doi ani îndemnată de părinţi să fumeze
Imaginile în care o fetiţă de numai doi ani este îndemnată să fumeze şi să bea cafea şi vin au revoltat o ţară întreagă. Nu şi autorităţile.
Imaginile în care o fetiţă de numai doi ani este îndemnată să fumeze şi să bea cafea şi vin au revoltat o ţară întreagă. Nu şi autorităţile. Acestea au decis ca fata să rămână în familie. Părinţii spun că nu ei apar în filmare, iar Protecţia Copilului aşteaptă un răspuns de la Poliţie. Între timp, copila a ajuns la spital, pentru analize medicale. Cazul şocant s-a repetat şi în Botoşani, unde un băiat a intrat în comă alcoolică, după ce propriul tată i-ar fi dat să bea.
Sunt imaginile şocante care arată până unde poate merge inconştienţa unor adulţi. În faţa lor, fetiţa de doi ani fumează o ţigară şi gustă din cafea. O încurajează chiar părinţii, susţine unchiul fetei.
Şi totuşi, chiar şi astăzi, fetiţa a rămas alături de părinţi. Deşi legea e clară: cei care pun în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului, prin rele tratamente, pot fi decăzuţi din drepturi. O recunosc şi autorităţile din Tulcea.
Laura Micu, directorul Protecţiei Copilului Tulcea: "Evident, ceea ce se întâmplă aici este de natură să pună în pericol dezvoltatea normală a acelor copii. Rămâne de stabilit de către organele de cercetare dacă ceea ce susţin părinţii, şi anume că nu au participat la acel incident, este adevărat sau nu."
- Ediţie eveniment a Observator, miercuri, în prima zi a funeraliilor Regelui Mihai I
- Funeraliile Regelui Mihai I aduc în România conducători ai celor mai importante monarhii din lume
- Regele Mihai I se întoarce ultima dată şi pentru totdeauna în România. Totul despre funeraliile Majestăţii Sale
- O fetiţă cu ghiozdanul în spate, aproape să fie lovită pe o trecere din Iaşi. În loc să apese frâna,...
- O fetiță de 5 ani din Bihor a salvat doi copilași, după moarte. Părinții micuței au găsit puterea să...
În România, copiii sunt luaţi fără anchetă de lângă părinţi doar atunci când există dovezi evidente că sunt bătuţi, abuzaţi sexual, înfometaţi sau trimişi la cerşit. Ce s-a întâmplat în Tulcea este la fel de grav, susţin specialiştii.
Fetiţa a fost internată împreună cu mama ei, în spital, pentru analize. Aseară, tatăl a fost audiat de poliţişti şi de protecţia copilului.
Nu este singurul copil pus în pericol de familie. În Botoşani, un băiat de 12 ani a intrat în comă alcoolică, după ce propriul părinte i-a dat să bea la barul din sat. În loc să-şi ducă fiul la spital, tatăl l-a dus acasă. Un martor a chemat o ambulanţă. A fost nevoie şi de intervenţia poliţiei, pentru că părinţii au refuzat să-şi lase copilul la medic.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰