Fosta vilă a lui Irinel Columbeanu, mistuită de flăcări. Video
Vila în care a locuit Irinel Columbeanu la Izvorani, Ilfov, arde cu flăcări uriaşe. Pompierii încearcă să stingă focul de mai bine de patru ore, cu 10 autospeciale. Imobilul nu este locuit, după ce Fiscul i l-a confiscat fostului milionar pentru neplata datoriilor, aşa că incendiul ridică multe semne de întrebare.
- Incendiul ar fi izbucnit la subsolul vilei.
- Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale de stingere la fața locului.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.
Incendiul a izbucnit de la subsolul vilei, s-a extins mai apoi la parter și la primul etaj, iar în aceste momente flăcările au ajuns la acoperișul vilei.
Vorbim despre un acoperiș de lemn și tocmai de aceea pompierii nu pot intra în vilă pentru a stinge flăcările și asta pentru că acoperișul ar putea în orice moment să se prăbușească.
Pompierii sunt nevoiți să acționeze din exterior. Vorbim despre forțe impresionante care se luptă cu acest incendiu deja de mai bine de patru ore.
Au venit aici nu mai puțin de 12 autospeciale de stingere, dintre care două dotate cu scară.
Din fericire nimeni nu se afla în interiorul vilei când a izbucnit incendiul.
Alarma s-a dat în jurul orei 15.00. Atunci a venit primul apel la 112 care anunța izbucnirea incendiului la vila din Izvorani care a aparținut fostului milionar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰