Video Frumuseţea naturii renaşte în livada faptelor bune. Un gest la îndemâna unui copil de 3 ani va aduce în timp roade înzecite
Un proiect al cărui scop este să le ofere celor mici o copilărie autentică a transformat un deal din apropierea Devei într-o livadă a copiilor. Împreună cu părinţii, micuţii şi-au luat în serios treaba. Nu s-au lăsat speriaţi de ploaie şi au plantat primii lor pomi fructiferi. I-au şi etichetat. În felul acesta, fiecare se poate întoarce să îşi îngrijească pomul, iar peste câţiva ani s-ar putea bucura şi de roadele lui.
Cei mici au început munca dis-de-dimineaţă, iar dealul din apropierea oraşului s-a transformat într-o mică livadă de meri, peri, cireşi şi pruni. Cea mai mică participantă are doar trei ani, dar faptul că pomul era de două ori mai înalt decât ea nu a încurcat-o deloc.
Copiii au plantat pomi, ajutaţi de părinţi
Micii pomicultori au fost ajutaţi de voluntari şi de părinţi. În timp ce primii s-au asigurat că gropile pentru fiecare pom în parte sunt săpate, părinţii au avut grijă ca treaba să meargă fără incidente neplăcute. Pentru toată lumea însă, ieşirea în natură a fost bine-venită în ciuda ploii. "Este bine, în primul rând pentru că ne produc oxigenul prin fotosinteză", spune un copil.
"De mai bine de patru ani, încercăm să le oferim copiilor o copilărie autentică şi atunci încercăm să le oferim împreună cu părinţii o ieşire în natură", mărturiseşte Dorela Murăraşu, iniţiator "Livada copiilor".
Copacii poartă numele copiilor care i-au sădit
La final, cei mici s-au semnat pe câte o bucată de lemn. Acum fiecare copac are pe el numele copilului care l-a plantat. Proiectul aparţine unei organizaţii locale care promovează mişcarea şi viaţa sănătoasă şi îşi propune să îi aducă pe copii mai aproape de natură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰