Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Piețele, magazinele și Gara de Nord, pline de Vinerea Mare (Video)

Acceptam sa stăm acasă, dar cu masa plină. Deşi tocmai asta e interzis, Vinerea Mare a venit cu forfotă în pieţe, în magazine, pe străzi şi chiar în gări. Sute de oameni au aşteptat înghesuiţi trenurile care să-i ducă la cei dragi. Cei mai mulţi şi-au justicat călătoria prin urgenţe medicale.

de Redactia Observator

la 17.04.2020 , 20:53

  • Românii au uitat de restricții, în Vinerea Mare, și au ieșit la cumpărături.
  • Peroanele din Gara de Nord au fost pline de persoane care au plecat în provincie.

Acceptam sa stăm acasă, dar cu masa plină. Deşi tocmai asta e interzis, Vinerea Mare a venit cu forfotă în pieţe, în magazine, pe străzi şi chiar în gări. Sute de oameni au aşteptat înghesuiţi trenurile care să-i ducă la cei dragi. Cei mai mulţi şi-au justicat călătoria prin urgenţe medicale.

În Vinerea Mare, în goana după cumpărături, oamenii au uitat de cele sfinte şi s-au luat la ceartă cu forţele de ordine.

În şir indian s-a aşteptat în toate pieţele. Cozile s-au întins pe zeci de metri.

Vezi și

Şi în centrele comerciale a fost plin. Într-unul dintre ele cozile au fost pe patru rânduri.

"Pentru fructe, vin o dată pe săptămână. Numai pentru fructe, atât. În rest, stau izolată în casă", susține o femeie.

Nici teama de virus, nici cea de amendă nu-i pot ţine pe români departe de cei dragi de Sărbători.

Gara de Nord a arătat ca-n zilele bune.

În aglomeraţie, cu măşti şi mănuşi, poliţiştii au verificat actele. Cei mai mulţi oameni plecau pentru urgenţe medicale.

"Plec la bunicii mei, la Piatra Neamţ. Au nevoie de mine. Trebuia să le duc nişte medicamente şi o să petrec şi sărbătorile cu ei", susține o tânără.

În schimb, un bărbat spune că "merg la Bacău, să-i iau nişte medicamente mamei. Să-i iau mâncare, să-i iau medicamente".

Un tânăr din Mărăşeşti s-a întors de la muncă din Germania, dar va sta departe de familie de Paşte: "Intru în autoizolare. Am copil, soţia este însărcinată şi nu risc".

Frenezia sărbătorilor s-a simţit în toate oraşele ţării.

Pentru evitarea aglomerării, în Arad, poliţiştii au limitat accesul în pieţe. Ca oamenii să aibă timp suficient pentru cumpărături, magazinele alimentare au program prelungit până aproape de miezul nopţii.

La mare căutare este acum carnea de miel. La fel ca anul trecut, un kilogram costă 25 de lei.

Coşurile de cumpărături au fost pline cu vârf şi în magazinele din Constanţa.

În pieţe, mulţi cumpărători s-au înghesuit fără să poarte măşti de protecţie.

Ca să-şi protejeze familiile, românii din diaspora au fost sfătuiţi în continuu de autorităţi să nu revină în ţară. Totuşi, doar în ultimele 24 de ore, peste 10,000 de oameni au trecut frontiera.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Piețele, magazinele și Gara de Nord, pline de Vinerea Mare (Video)