Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gazprom a redus livrările de gaze cu 30%, fără explicații

Grupul rus Gazprom a redus livrările de gaze către România cu 30% faţă de cantitatea contractată

de Redactia Observator

la 29.12.2014 , 13:04

Grupul rus Gazprom a redus livrările de gaze către România cu 30% faţă de cantitatea contractată

"Astfel de reduceri se încadrează în media ultimelor luni, când au mai fost reduceri cu 20-27%, este chiar «un mod de viaţă». Nu există motive de îngrijorare, deoarece sistemul face faţă. Vom pregăti o poziţie oficială", a spus Gerea, precizând că a ieşit din şedinţa de guvern pentru a se informa.

El a arătat că în relaţia cu Gazprom există o prevedere contractuală, în limitele căreia furnizorul rus "se poate juca" cu cantităţile livrate, în marja a 30 de procente. Ministrul a precizat totodată că există variante la care autorităţile române pot apela în caz de necesitate, precum utilizarea mai accentuată a păcurii sau oprirea anumitor instalaţii, dar a reluat ideea că speră să nu se ajungă într-o astfel de situaţie, potrivit Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Fostul ministru delegat pentru Energie Răzvan Nicolescu declara la mijlocul lunii septembrie că România nu ar avea nicio problemă în perioada de iarnă chiar dacă Gazprom ar opri în totalitate livrările de gaze şi iarna ar fi extrem de dificilă.

Potrivit rezultatelor unui test de stres efectuat de Comisia Europeană şi publicat în luna octombrie, necesarul de gaze naturale în România ar putea creşte cu până la 42% în cazul în care Rusia decide să întrerupă livrările de gaze către Uniunea Europeană pentru o perioadă de şase luni.

Testul analizează impactul suspendării pentru o lună, respectiv şase luni a livrărilor de gaze ruseşti în rândul a 38 de ţări europene, răspunsul guvernelor, precum şi potenţialele acorduri de cooperare între statele vecine în cazul unei crize a gazelor naturale. În cazul celui de-al doilea scenariu, perioada analizată a fost septembrie 2014 - februarie 2015.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Gazprom a redus livrările de gaze cu 30%, fără explicații