Antena Meniu Search
x

Și tu o rostești? RUGĂCIUNEA care nu trebuie să lipsească niciunui credincios în POST

Postul nu înseamnă doar renunțarea la alimentele care conțin ingrediente de origine animală, ci și renunțarea la fapte și gânduri rele

Postul nu înseamnă doar renunțarea la alimentele care conțin ingrediente de origine animală, ci și renunțarea la fapte și gânduri rele

Postul are drept scop vindecarea sufletului, finalizându-se cu spovedirea și împărtășirea credincioșilor. 

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudam și Ție ne rugăm: intărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruința asupra păcatului,- ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Spune această rugăciune zilnic pe toată perioada postului pentru pace sufletească și liniște în casă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Și tu o rostești? RUGĂCIUNEA care nu trebuie să lipsească niciunui credincios în POST