Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Imagini revoltătoare într-un spital din Tecuci! Un pacient a filmat pereții plini de igrasie (VIDEO)

Imagini surprinse într-un spital din România revoltă oamenii pe Internet. Într-unul dintre saloanele Spitalului "Anton Cincu" din Tecuci, judeţul Galaţi, un pacient a filmat pereţii plini de igrasie, dar şi pe ceilalţi bolnavi, care dorm pe paturi foarte vechi şi ruginite. Asta deşi acolo, în spital, sunt investiţi bani în fiecare lună.

de Redactia Observator

la 20.01.2017 , 17:02

Imagini surprinse într-un spital din România revoltă oamenii pe Internet. Într-unul dintre saloanele Spitalului "Anton Cincu" din Tecuci, judeţul Galaţi, un pacient a filmat pereţii plini de igrasie, dar şi pe ceilalţi bolnavi, care dorm pe paturi foarte vechi şi ruginite. Asta deşi acolo, în spital, sunt investiţi bani în fiecare lună.

Primarul, care are în subordine spitalul, spune că investeşte sume importante în unitate. Vorbim de 150.000-200.000 de lei, pe lună. Şi totuşi, filmuleţul care a ajuns pe Internet arată o situaţie deplorabilă.

Pacientul care a filmat şi a postat înregistrarea comentează în timp ce curg imaginile. Omul se declară revoltat. Pereţii au igrasie, iar mobilierul, inclusiv paturile pe care stau bolnavii, sunt foarte vechi.

Vezi și

După ce a vizionat filmarea, primarul din Tecuci a reacţionat, spune PSNEWS.ro, care, de altfel, a semnalat acest caz. Spune că se fac cercetări acolo şi dacă cineva este vinovat pentru starea în care se află acea secţie a spitalului, o să fie tras la răspundere.

Tot edilul promite un nou spital în Tecuci. Lucrările la unitate ar urma să înceapă în primăvară. Acest lucru nu prea îi linişteşte însă pe cei care au văzut deja filmarea din spital. Imaginile au fost distribuite pe Internet de peste o mie de ori şi au foarte multe comentarii negative.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Imagini revoltătoare într-un spital din Tecuci! Un pacient a filmat pereții plini de igrasie (VIDEO)