Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În Constanţa, o tânără de 21 de ani a născut într-o şenilată

În judeţele paralizate de nămeţi, numai şenilatele pompierilor i-au mai putut ajuta pe oamenii care aveau nevoie de îngrijiri medicale. În Constanţa, o tânără de 21 de ani a născut chiar în vehiculul ISU, în drum spre spital.

de Redactia Observator

la 07.01.2017 , 08:40

În judeţele paralizate de nămeţi, numai şenilatele pompierilor i-au mai putut ajuta pe oamenii care aveau nevoie de îngrijiri medicale. În Constanţa, o tânără de 21 de ani a născut chiar în vehiculul ISU, în drum spre spital.

A fost o noapte de foc pentru drumarii şi pompierii din Constanţa. Pe lângă şoselele pe care le-au deszăpezit şi oamenii pe care i-au scos din nămeţi, salvatorii au avut parte şi de o misiune mai puţin obişnuită. Un băieţel s-a grăbit să vină pe lume chiar într-o şenilată. Paramedicii care au luat-o pe tânăra de 21 de ani din Adamclisi ca să o transporte la spitalul din Băneasa au fost cei care au asistat-o la naştere.

Pruncul a venit pe lume la 0.35 şi acum, atât el cât şi mama lui sunt bine acum, după ce au fost duşi în siguranţă la spital. O altă tânără, şi ea însărcinată, a fost transportată la centrul de permanenţă Băneasa.

Vezi și

Din cauza codului portocaliu de ninsoare şi la Galaţi au fost probleme. Aseară au fost salvate din nămeţi patru persoane. Dar şi o bătrână bolnavă care avea nevoie de îngrijiri medicale. Ambulanţa nu poate înainta din cauza viscolul puternic.

Femeia a ajuns în cele din urmă, cu şenilata, la Spitalul Tecuci. În Vrancea în schimb, în ciuda vremii, mai mulţi şoferi şi-au vărsat nervii pe autorităţile care au decis închiderea drumului din cauza nămeţilor şi a viscolului.

Nici în judeţul Brăila lucrurile nu stau mai bine. Mai multe autoturisme au rămas blocate în nămeţi. Iar meteorologii nu au deloc veşti bune. Urmează ger năpraznic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » În Constanţa, o tânără de 21 de ani a născut într-o şenilată