Antena Meniu Search
x

Încă un motiv de mândrie?! România se află în topul celor mai ciudate clădiri din lume

Un blog de călătorii străin a alcătuit un top al celor mai neobişnuite clădiri de pe mapamond, iar România se află pe locul al şaselea cu o clădire încărcată de istorie

Este vorba despre "Uniunea Arhitecţilor din România", aflată în Piaţa Revoluţiei din Capitală. Simbol al împletirii noului cu vechiul, clădirea are o istorie încărcată. Construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, Uniunea a fost gândită de omul politic Grigore Păucescu, iar în perioada comunismului a servit ca sediu al Direcţiei a V-a a Securităţii.

Astfel, a fost greu încercată la finalul anului '89, căzând pradă focurilor de armă. Din vechea construcţie au rămas doar zidurile exterioare. Pe 23 decembrie 1989, casa a fost arsă şi distrusă de către Armata Română. "Nu ştiu din partea cui a venit ordinul, însă au atacat pentru că credeau că în clădire există terorişti", explică istoricul Bălăceanu Stolnici.

Clădirea, construită într-un stil arhitectural al renaşterii franceze, a devenit un obiectiv turistic reprezentativ pentru Capitală datorită stilului său architectural nonconformist. Clădirea pleacă ca un monument istoric şi se termină cu o construcţie realizată în cel mai modern stil. Clădirea îmbină vechiul şi noul într-un amestec de cărămidă şi sticlă.

În top se mai regăsesc clădiri ca “Dancing Building” din Praga, “Corpus Science Museum” din Olanda sau “The Basket Building” din Statele Unite ale Americii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri sociale » Încă un motiv de mândrie?! România se află în topul celor mai ciudate clădiri din lume