Observator » Ştiri sociale » INCENDIU în Ferentari! O femeie şi-a pierdut viaţa

INCENDIU în Ferentari! O femeie şi-a pierdut viaţa

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.02.2017, 17:36 | Modificat la 10.02.2017, 17:39

O femeie de 78 de ani şi-a pierdut viaţa într-un incendiu produs la etajul doi al unui bloc cu 10 niveluri din cartierul bucureştean Ferentari, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Incendiul izbucnit în blocul aflat pe Calea Ferentari nr. 11 a fost localizat, precizează pompierii, menţionând că victima a fost găsită decedată în interiorul apartamentului care a luat foc.

"Până la momentul de faţă nu sunt alte victime, nici persoane evacuate. Fumul a fost evacuat de pe casa scării", au mai spus reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului au intervenit trei autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanţă SABIF şi un echipaj de descarcerare.