Observator » Ştiri sociale » Incendiu la o bancă din Bistrița

Incendiu la o bancă din Bistrița

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.04.2014, 08:27 | Modificat la 26.04.2014, 11:05

Momente de panică la parterul unui bloc din Bistriţa, după ce un incendiu a izbucnit în sucursala unei bănci. 20 de oameni, clienţi şi angajaţi, s-au trezit înconjuraţi de fum în câteva clipe.

 La scurt timp după ce a pornit alarma de incendiu, fumul înecăcios a inundat sediul băncii şi s-a extins la etajele superioare ale clădirii. Zeci de oameni, printre care şi copii, au ieşit afară în aşteptarea pompierilor.

20 de oameni au fugit din sucursală. În urma lor, câţiva agenţi de pază au încercat să stingă focul cu extinctoarele, însă fără succes. Ajunşi la intervenţie, pompierii au acţionat rapid. Pompierii încearcă acum să afle de la ce a pornit incendiul.