Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incendiul de la groapa de gunoi de la Bacău încă NU A FOST STINS! Pompierii nu au idee cât va mai dura intervenţia

Incendiul puternic de la groapa de gunoi a municipiului Bacău, izbucnit sâmbătă după-amiază, nu a fost stins nici după două zile de intervenţie continuă a pompierilor, în care au acţionat cu şase sau şapte maşini de lucru cu apă şi spumă. Forţele de intervenţie nu pot estima când vor finaliza misiunea, existând multe focare de adâncime, de până la doi metri, în muntele de deşeuri ce se întinde pe o suprafaţă de peste un hectar, informează News.ro

de Redactia Observator

la 14.08.2017 , 16:26

Incendiul puternic de la groapa de gunoi a municipiului Bacău, izbucnit sâmbătă după-amiază, nu a fost stins nici după două zile de intervenţie continuă a pompierilor, în care au acţionat cu şase sau şapte maşini de lucru cu apă şi spumă. Forţele de intervenţie nu pot estima când vor finaliza misiunea, existând multe focare de adâncime, de până la doi metri, în muntele de deşeuri ce se întinde pe o suprafaţă de peste un hectar, informează News.ro

O parte din groapa de gunoi a municipiului Bacău continuă să ardă mocnit de peste 48 de ore, deşi pompierii au reuşit să lichideze focarele de suprafaţă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău susţin că există în continuare multe focare ascunse, pe o suprafaţă de peste un hectar, astfel încât deşeurile ard mocnit, degajând foarte mult fum care, în prezent, este dus de vânt spre comuna din sudul oraşului.

Articolul continuă după reclamă

”Ca să fie eficientă stingerea, ar trebui intervenit ca la incendiile de furaje, prin răscolirea deşeurilor. Însă, suprafaţa mare pe care se întinde incendiul, grosimea stratului de gunoi, de până la doi metri, şi panta foarte mare pe care acesta se află ar însemna unele riscuri, care nu are rost să ni le asumăm, având în vedere că nu sunt puse în pericol vieţi sau bunuri materiale”, a declarat, luni, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, Andrei Grecu.

Pe acelaşi subiect

În prezent, pompierii băcăuani se află la al patrulea schimb de la începerea intervenţiei, perioadă în care au acţionat încontinuu cu şase sau şapte maşini de lucru cu apă şi spumă.

Reprezentanţii ISU nu au putut estima când va fi lichidat incendiul şi nici nu s-au putut pronunţa asupra cauzei declanşării acestuia.

”Acum este pripit să vorbim de o cauză a incendiului, care poate fi folosirea neintenţionată sau intenţionată a focului deschis, autoaprinderea de la gazul rezultat în urma fermentării deşeurilor menajere sau chiar efectul de lupă la un ciob de sticlă. Oricare din aceste variante poate fi luată în calcul, însă, acum, cel mai important este să încheiem misiunea de lichidare a incendiului”, a conchis căpitanul Andrei Grecu.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Incendiul de la groapa de gunoi de la Bacău încă NU A FOST STINS! Pompierii nu au idee cât va mai dura intervenţia