Antena Meniu Search
x

Curs valutar

INS: Populația României a scăzut cu 31.545 de persoane, la 1 ianuarie 2025. Numărul vârstnicilor crește

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că populaţia rezidentă în România a scăzut cu 31.545 de persoane, la 1 ianuarie 2025, față de începutul anului anterior, până la 19.036.031 de locuitori. Fenomenul de îmbătrânire continuă să se accentueze, cu un raport de 130 de persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani, se arată în raportul INS publicat vineri, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 29.08.2025 , 11:28

INS: Populația României a scăzut cu 31.545 de persoane de la începutul anului. Numărul vârstnicilor crește Fotografie cu scop ilustrativ - Shutterstock

Conform statisticii oficiale, principala cauză a scăderii numărului de locuitori l-a reprezentat sporul natural negativ (diferența dintre numărul născuților-vii și al decedaților), de minus 101.800 de persoane.

La 1 ianuarie 2025, populația rezidentă din mediul urban a fost de 9,768 milioane de persoane, în scădere cu 1,3% față de aceeași perioadă din 2024.

Ponderea populaţiei de peste 65 de ani este în creştere

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, populația feminină înregistrată în intervalul analizat era de 9,777 milioane de persoane, în scădere cu 0,2% față de perioada de referință.

Datele INS relevă faptul că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, ponderea populației vârstnice (de 65 ani și peste) continuându-și trendul de creștere. Astfel, comparativ cu 1 ianuarie 2024, s-a majorat cu 0,3 puncte procentuale (de la 20% la 20,3%, la 1 ianuarie 2025).

Totodată, ponderea populației de 0-14 ani în total populație a scăzut de la 15,9%, la 1 ianuarie 2024, la 15,6%, în acest an, timp în care indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 125,8 la 130 de persoane vârstnice la o sută de persoane tinere (la 1 ianuarie 2025).

În același timp, raportul de dependență demografică a stagnat la 56,1 de persoane tinere și vârstnice la o sută de persoane adulte, la începutul acestui an.

Numărul imigranţilor a depăşit numărul emigranţilor cu 58.800 de persoane

Referitor la soldul migrației internaționale, la nivelul anului 2024, acesta a fost unul pozitiv, numărul imigranților depășind numărul emigranților cu 58.800 de persoane.

'(...) România a continuat să fie o țară de imigrare. Cu toate acestea, soldul migrației internaționale, în scădere fată de anii precedenți, nu a reușit să compenseze sporul natural negativ (-102 mii persoane). Drept urmare, la 1 ianuarie 2025, populația rezidentă a României a fost în scădere față de aceeași dată a anului anterior', precizează INS.

Tot în cursul anului 2024, bărbații au fost majoritari atât în rândul emigranților (57,6%), cât și în cel al imigranților (58,3%). 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri sociale » INS: Populația României a scăzut cu 31.545 de persoane, la 1 ianuarie 2025. Numărul vârstnicilor crește