Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turism printre morminte și cavouri. Cimitirul Eternitatea din Iași, vizitat ca un muzeu

Plimbare în cimitir, printre morminte şi cavouri. Pare începutul unui film de groază, dar la Iaşi se numeşte turism. Oamenii sunt încântaţi să descopre pietrele funerare care arată ca nişte adevărate opere de artă şi să afle detalii neştiute despre personalităţile înmormântate acolo. Au şi un ghid turistic foarte bine pregătit.

de Clara Mihociu

la 16.08.2020 , 21:52

  • Cimitirul Eternitatea a fost înfiinţat acum 144 de ani de primarul ieşean Scarlat Pastia
  • Ghidul turistic Irina Tacu a simţit potenţialul turistic al cimitirului

Printre monumente funerare, cavouri şi morminte, un ghid turistic le recită poezii turiştilor. De trei ani, turismul în cimitirul Eternitatea este izvor de cultură pentru ieşeni. Aici sunt înhumate peste 900 de mari personalităţi ale ţării noastre: Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, George Topîrceanu, Otilia Cazimir, dar şi generaţii întregi de boieri din familiile Moruzzi, Rosetti și Sturdza.

Mămică: Am venit deoarece am vrut să le insuflu copiilor dorinţa de a descoperi Iaşiul şi de a vedea şi altă perspectivă asupra lor

Reporter: Cum ţi se pare?

Vezi și

Copil: Interesant.

Reporter: Straniu?

Copil: Un pic.

Mămică: Ei sunt generația care află de pe internet în general, nu de la cimitir, au avut posibilitatea de a descoperi.

Cimitirul Eternitatea a fost înfiinţat acum 144 de ani de primarul ieşean Scarlat Pastia.

Meşteri pietrari şi cei mai apreciaţi sculptori ai vremii au realizat monumente funerare şi cavouri pentru marile familii boiereşti, din care au făcut adevărate opere de arte.

Acum trei ani, ghidul turistic Irina Tacu a simţit potenţialul turistic al cimitirului.

Irina Tacu, ghid turistic: Ideea mi-a venit după o vizită la un cimitir în Vestul Europei și am văzut că cimitirul poate fi un punct de atracție. Am realizat că Eternitatea adăposteşte personalități care merită să fie aduse în atenția ieșenilor.

Un tur privat cu ghid turistic costă 25 de lei. Irina presară în discursul ei şi mici picanterii despre personalităţile ieşene demult apuse. În faţa mormântului lui Ion Creangă, turiştii află că îndrăgitul scriitor nu s-a împăcat prea bine cu canoanele preoţeşti.

Irina Tacu, ghid turistic: Mai puțin știu e că a fost înlăturat din diaconie pentru că împușcă ciorile din varful Goliei pentru că făceau mizerie. 

De o săptămână, cimitirul Eternitatea a fost declarat monument istoric. Iar de atunci, nu trece zi în care să nu fie vizitat de turişti.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Turism printre morminte și cavouri. Cimitirul Eternitatea din Iași, vizitat ca un muzeu