Într-un dispensar din Capitală e mai frig decât afară
O ţeavă de căldură spartă i-a obişnuit pe medicii de familie dintr-un dispensar din Capitală cu examinări ca-n Siberia. Cum înăuntru e mai frig ca afară, pacienţii, cei mai mulţi copii, riscă să plece acasă mai bolnavi decât au venit
O ţeavă de căldură spartă i-a obişnuit pe medicii de familie dintr-un dispensar din Capitală cu examinări ca-n Siberia. Cum înăuntru e mai frig ca afară, pacienţii, cei mai mulţi copii, riscă să plece acasă mai bolnavi decât au venit
Doctorii care închiriază spaţiul din clinică au ajuns la capătul răbdării. Autorităţile, care ar trebui să rezolve problema, spun că nu au bani şi nici motive să remedieze problema. Chiar dacă ar vrea s-o rezolve chiar ei, medicii riscă să se aleagă şi c-o amendă, pentru că au nevoie de aprobarea Primăriei.
Un reşou încins reuşeşte să ţină temperatura din sala de consultaţii puţin peste 12 grade. În celelalte încăperi ale dispensarului Giuleşti, toate fără căldură, alţi copii bolnavi îndură frigul. Consultaţiile se fac la 5 - 6 grade celsius, pe fugă. De teamă să nu-şi îmbolnăvească mai rău pacienţii, în mare parte copii, doctorii nu îndrănesc să-i dezbrace.
Angajaţii au încercat să folosească mai multe calorifere electrice, dar starea clădirii nu i-a ajutat.
- Evenimente în Bucureşti, marţi 11 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- 11 februarie, Sfântul Mucenic Vlasie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 11 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- "E atât de frumoasă România că mi se umezesc ochii". Expoziţie unică în Iaşi, cu doar 15 lei. Turiştii spun...
- Isabella a aflat că are o inimă bolnavă în timp ce se pregătea pentru Academia de Poliţie. Fata are o singură...
Părinţii încearcă să-şi protejeze copiii cum pot.
Medicii de familie de la dispensarul Giuleşti plătesc, anual, redevenţe în valoare de 6.500 de euro, bani care se duc la bugetul Primăriei Capitalei. Autorităţile au ignorat, însă, de fiecare dată, apelurile făcute de aceştia pentru reabilitarea clădirii.
După două săptămâni de tremurat, medicii sunt hotărâţi să rezolve singuri problema. Doar că, prentru orice reparaţie serioasă pe care o fac, au nevoie de autorizaţia Primăriei. Altfel, mai riscă şi o amendă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰