Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Inundații devastatoare în România, la final de iulie! Doi oameni au murit duminică, printre care și o fetiță de 12 ani

O fetiţă şi un bărbat au fost găsiţi morţi după ce au fost luaţi de ape, un alt bărbat este şi acum căutat, iar 30 de turişti au rămas blocaţi într-o pensiune la Cheile Râşnoavei, după ce podeţele au fost rupte de puhoaie.

de Redactia Observator

la 30.07.2018 , 08:36

O fetiţă şi un bărbat au fost găsiţi morţi după ce au fost luaţi de ape, un alt bărbat este şi acum căutat, iar 30 de turişti au rămas blocaţi într-o pensiune la Cheile Râşnoavei, după ce podeţele au fost rupte de puhoaie.

În comuna Lădeşti din Vâlcea viitura a smuls o fetiţă de 12 ani din braţele unchiului ei. Cei doi au fost daţi dispăruţi. Copilul a fost găsit după o oră, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a mai putut fi salvat. Pentru unchiul ei, pompierii vor relua căutările astăzi.

Şi în Maramureş un bărbat a fost găsit fără suflare, luat de apele învolburate în timp ce încerca să desfunde un podeţ.

Vezi și

În Borşa, inundaţiile au venit după o ploaie în care, în mai puţin de o oră, au căzut 25 de litri pe metru pătrat. Apa s-a scurs de pe versanţi cu tot cu mâl.

Un podeţ rupt de ape a lăsat izolaţi peste 30 de turişti într-o pensiune din Cheile Râşnoavei. Veniseră cu maşinile la o nuntă şi nu se mai pot întoarce. Autorităţile au trimis trei excavatoare pentru a-i ajuta.

Viitura a măturat, ieri, şi localitatea braşoveană Ormeniş. Pârâul umflat de ploi s-a revărsat pe străzi şi a luat cu el maşinile localnicilor.

De alttfel, în mai multe sate din Braşov, localnicii s-au mobilizat să cureţe urmele dezastrului.

Într-un sat din Prahova un stâlp s-a prăbuşit după ce malul s-a surpat din cauza aluviunilor aduse de puhoaie.

Şi în localitatea nemţeană Hoiseşti şapte case au fost inundate, iar una s-a dărâmat de tot.

În Sibiu, circulaţia a fost îngreunată pe mai multe şosele. Drumul Judeţean 105D a fost închis din cauza inundaţiilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Inundații devastatoare în România, la final de iulie! Doi oameni au murit duminică, printre care și o fetiță de 12 ani