Antena Meniu Search
x

Ioana Mihăilă, despre scandalul deceselor Covid-19: ”Responsabil e un comitet din Ministerul Sănătății numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu”

Ioana Mihăilă a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaților, că responsabil de inadvertențele în raportarea deceselor COVID este un comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu și membrii acestuia vor fi cercetați disciplinar.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 17.05.2021, 22:05

Ioana Mihăilă, despre scandalul deceselor Covid-19
Ioana Mihăilă, despre scandalul deceselor Covid-19 - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Ministrul Sănătăţii a prezentat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la solicitarea PSD, situaţia deceselor din cauza COVID-19, după ce Parlamentul a respins, în plenul reunit de săptămâna trecută, înfiinţarea unei comisii de anchetă privind raportările din perioada pandemiei.

Ioana Mihăilă a explicat că nu a fost tergiversată prezentarea raportului privind decesele de COVID-19, ci a solicitat clarificări, deoarece pentru ea primează exactitatea datelor şi nu rapiditatea lor. „Nu vom începe o vânătoare a vinovaţilor, dar avem la dispoziţie informaţiile necesare pentru a lua măsurile care se impun şi avem încă o dată dovada că sistemul are sincope şi că reforma este necesară şi asta vrem să facem – reformă în sistemul de sănătate”, a adăugat ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro.

„Pentru publicarea datelor nu am tergiversat, ci am solicitat şi primit clarificări, pentru că noi primează exactitatea datelor şi nu rapiditatea lor. În mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidenţiate diferenţe care s-au accentat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai important. Aţi întrebat despre intervenţiile in bazele de date. Acele modificări care au fost realizate după ce colegii mei au asigurat diferenţele urmăreau asigurarea corectitudinii datelor, nu urmăreau îngreunarea. Au fost scoase câmpurile care erau greu de completat. Vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplină a acestora. Aţi întrebat dacă numărul de decese a influenţat măsurile de restricţiei. Măsurile de restricţie au fost luate pe baza incidenţei raportate”, a afirmat Ioana Mihăilă.

Ministrul a mai spus că MS nu va începe o vânătoare a vinovaţilor, iar aceste diferenţe în raportarea deceselor arată că sistemul are sincope şi este necesară o reformă în sistemul de sănătate.

„Deja am publicat ordinul care modifică fluxurile din spitalele COVID şi am solicitat spitalelor şi DSP să îşi reducă numărul de paturi COVID şi să reducă numărul de pacienţi COVID, astfel încât astăzi pandemia ne permite să răsuflăm şi să avem grijă de oameni. Nu vom începe o vânătoare a vinovaţilor, dar avem la dispoziţie informaţiile necesare pentru a lua măsurile care se impun şi avem încă o dată dovada că sistemul are sincope şi că reforma este necesară şi asta vrem să facem – reformă în sistemul de sănătate”, a completat Mihăilă.

Ea a încheiat prin a le transmite social-democraţilor „se pare că adevărul deranjează”, atunci când aceştia au vociferat din bănci şi i-au întrerupt discursul. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri sociale » Ioana Mihăilă, despre scandalul deceselor Covid-19: ”Responsabil e un comitet din Ministerul Sănătății numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu”