Florin Cîţu, mesaj pentru Ioana Mihăilă: "Eu o încurajez pe doamna ministru să prezinte public acest raport ca să nu existe niciun fel de dubii"
Premierul Florin Cîţu a anunţat că o încurajează pe Ioana Mihăilă, ministru al Sănătăţii, să facă public raportul privind situaţia deceselor de COVID-19. Şeful Guvernului a ţinut să precizeze că astfel de diferenţe referitoare la raportarea deceselor există în toate ţările UE, nu doar în România.
„Am văzut acest raport mai devreme. Eu o încurajez pe doamna ministru să prezinte public acest raport ca să nu existe niciun fel de dubii. Să-l facă public atunci ca să fie foarte clar. Ce a spus şi doamna ministru - sunt mai multe baze de date. Eu m-am uitat întâi în INS şi pe urmă în platforma Corona Forms, ceea ce folosim noi Corona Forms este o compatibilitate de 96%.
Cam aşa arată lucrurile, dar aşa cum a spus doamna ministru vom mai cere detalii în perioada următoare şi vom vedea dacă trebuie să îmbunătăţim. Până la urmă şi modul de calcul sau formulele de calcul, ştiţi foarte bine că a fost o idee să ai focare scoase, le-am introdus. Totul poate fi îmbunătăţit, dacă se poate îmbunătăţi, dar ca să îmbunătăţeşti o raportare statistică trebuie să ai toate informaţiile foarte clare.
Până acum, noi ştim că în Corona Forms au fost raportare caz cu caz şi au fost cele mai clare şi cel mai greu de combătut în acest moment, dar bineînţeles că Ministerul Sănătăţii are o comisie pe care eu am înfiinţat-o când era ministru interimar al Sănătăţii. Îşi face treaba. Sunt sigur că vom avea mai multe informaţii în perioada următoare”, a afirmat Florin Cîţu.
Diferenţe în toată Uniunea Europeană
Premierul a mai precizat că diferenţe în cifre sunt în toate statele membre ale UE, nu doar în România, pentru că platformele folosite sau modelele de raportare sunt diferite.
„A mai spus ceva doamna ministru astăzi. Astfel de diferenţe există în toată Uniunea Europeană, în toate ţările, nu doar în România. Sunt diferite platforme, sunt modele diferite de raportare. Noi am folosit Corona Forms, cea mai stabilă şi nu a avut nevoie după aceea să aibă ajustări în sistem. Cum lucrezi cu baze de date sau baze statistice, de multe ori se fac revizuiri. În Corona Forms este singurul în care nu se puteau face revizuiri.
În acest moment noi raportăm în Corona Forms. Ceea ce este în Corona Forms aţi văzut că sunt de fapt 29.308 cred că astăzi de persoane, aceasta este cifra, dar aşa cum am făcut şi până acum, dacă există un mod prin care să îmbunătăţim raportarea o vom face. Cum a fost nevoie să introducem focarele în formulă, le-am introdus, dar aceste lucruri se fac pe baza unor analize şi gândiţi-vă că această Comisie pe care am făcut-o, a fost făcută acum două sau trei săptămâni. Daţi-le voie să mai lucreze şi să mai vină cu informaţii ş când le au – aţi văzut astăzi a venit doamna ministru şi v-a prezentat, foarte transparent, totul”, a completat Cîţu.
Neconcordanţe la numărul de decese
Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a prezentat, joi, concluziile comisiei care a verificat raportarea deceselor COVID-19, afirmând că în sistemul CoronaForms s-au înregistrat 16.120 de decese pentru 2020, iar în Alerte MS - 18.948 de decese.
„Numărul de decese rezultat după menţinerea acelor diagnostice care nu fac referire la cauze acute de deces precum fracturi, traumatisme, patologii digestive, hernii, infarct miocardic acut este 18.670”, a explicat Mihăilă.
Ea consideră oportună actualizarea datelor în CoronaForms cu datele de la INS.
„Cred că trebuie să acceptăm faptul că sunt două surse de date, sursele provenite din certificatele medico-legale, dar aceste date ne vor fi furnizate cu oarecare întârzire pentru prelucarea datelor, şi o sursă de date care ne dă o privire în timp real a numărului de decese. Această privire în timp real trebuie actualizată cu numărul de date din certificatele medico-legale”, adăugat ministrul Sănătăţii.
„În raport nu sunt precizate aspecte care fac referire la o posibilă rea credinţă a celor care au raportat”, a susţinut Mihăilă, răspunzând unei întrebări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰