Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Joburile pentru care s-au înghesuit studenții din Iași. Pot câștiga și 3.000 de lei lunar

Proiect inedit la Universitatea Agronomică din Iași. După cum știm, pe timpul verii mulţi studenți caută un loc de muncă temporar, dar rar găsesc chiar în domeniul în care studiază. Studenții de la Agronomie au scăpat de această grijă. Universitatea le-a pus la dispoziție câteva zeci de internshipuri plătite. Aici, nu doar că învață și aprofundează cele studiate la facultate, dar primesc și salarii atractive de aproape 3000 de lei.

de Redactia Observator

la 22.07.2021 , 16:53

''Astăzi plantăm varza de toamnă. Timpul optim pentru plantat varza de toamna e cuprins între 15 iunie și 15 iulie.''

Cu puţină teorie, dar şi practică, aşa încep dimineţile studenţilor din cadrul Universității Agronomice din Iaşi înscrişi la intershipul de vară. Pe lângă experienţa în domeniu, tinerii câştigă şi un salariu de aproape 3 mii de lei pe lună.

Studenţii se bucură că pot prinde mai multă experienţă

Vezi și

''Având această oportunitate, am zis să încerc o experiență şi cred eu că am şi ce învăţa. Mi se pare o idee foarte bună și e un avantaj pentru studenții care vor să și muncească și să și învețe în acest domeniu, să profeseze după terminarea facultății.''

Pe acelaşi subiect

''Cred că e o oportunitate bună pentru mine ca student să învăț și să îmi petrec timpul și cu prietenii și cu profesorii de aici.

Ţi-ar fi fost mai greu dacă îţi căutai de muncă afară?

Mult mai greu.''

''Am ales să lucrez pe timpul verii și anul acesta, am fost și anul trecut, mi s-a părut o experiență foarte frumoasă și o practică pe care o doresc angajatorii după.''

Pe lângă munca în fermele și solariile Universității, tinerii mai pot opta pentru un internship în laboratoarele de cercetare sau la spitalul de animale, postul fiind ales în funcție de facultatea pe care o urmează.  

Robert Vasiliu, student Medicina Veterinară: Am vrut în mod special sa îmi îmbogățesc cât de puțin cunoștințele, să fac practică aici. Am stat puțin cu emoții când am depus CV-ul, nu știam dacă o să intrăm, au participat mai mulți.

Anul acesta, concurența a fost de peste doi candidați pe un loc, mai mare decât în anii trecuţi.

Gerard Jităreanu, rector Universitatea pentru Științele Vieții Iași: În momentul de faţă avem 40 de studenți în cadrul facultăţii care urmează acest program de internship pe toată perioada vacantei.

Tinerii care nu au prins loc la internshipurile oferite de universitate sunt ajutați să se angajeze pe timpul verii în cadrul altor firme partenere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Joburile pentru care s-au înghesuit studenții din Iași. Pot câștiga și 3.000 de lei lunar