Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Stresul ne macină viaţa. La fiecare 18 zile avem nevoie de relaxare totală

Pentru prima oară aflăm în cât timp stresul ajunge să îi copleaşească pe cei care locuiesc în marile oraşe. Un studiu recent arată că după 18 zile organismul se resimte putenic şi are nevoie de relaxare.

de Redactia Observator

la 18.11.2018 , 22:14

Pentru prima oară aflăm în cât timp stresul ajunge să îi copleaşească pe cei care locuiesc în marile oraşe. Un studiu recent arată că după 18 zile organismul se resimte putenic şi are nevoie de relaxare. În marile aglomeraţii urbane sunt mulţi factori care au un impact major. Întârzierile mijloacelor de transport în comun, traficul infernal, dar şi cozile la care pierdem zeci de minute. Soluţia pe care o găsesc mulţi vine în weekend. Atunci când evadează la pădure, la mare sau la munte.

Este o zi obişnuită în Bucureşti. În trafic, aglomeraţie. Pe trotuare, la fel. Toată lumea aleargă, toţi sunt agitaţi. Deseori, când întorci capul întâlneşti situaţii care îi stresează pe români. 

Acest tânăr tocmai a pierdut tramvaiul. Va aştepta încă 15 minute până vine următorul. Un motiv în plus de a se încărca negativ.

Vezi și

Cercetătorii americani au stabilit că, la fiecare 18 zile, oamenii au nevoie urgentă de relaxare, pentru că, din cauza oboselii şi a nervozităţii, sunt de nerecunoscut. 

Soluţia, spun psihologii, este să ne rupem cât de des putem de rutina care ne macină. 

Un alt studiu arată că 75 la sută din români se declară stresaţi de locul de muncă. Oboseala cronică, problemele cu somnul şi durerile de cap sunt semnalele că avem nevoie de o pauză pentru sănătatea noastră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Stresul ne macină viaţa. La fiecare 18 zile avem nevoie de relaxare totală