Lacul Ursu, din staţiunea Sovata, oficial cel mai mare lac heliotermal din lume
Anunţul a fost făcut de Academia Recordurilor Mondiale. Interesant este că apa lacului are temperaturi diferite şi poate ajunge la aproximativ 50 de grade Celsius la un metru şi jumătate adâncime.
Anunţul a fost făcut de Academia Recordurilor Mondiale. Interesant este că apa lacului are temperaturi diferite şi poate ajunge la aproximativ 50 de grade Celsius la un metru şi jumătate adâncime.
În mod evident, caracteristicile neobişnuite ale lacului vin la pachet cu o serie de beneficii pentru sănătate. Dar şi cu restricţii, pentru că nu ai voie să stea în apă atât cât şi-ar dori.
Sovata este una dintre staţiunile preferate ale românilor. Iar Lacul Ursu era deja principalul punct de atracţie pentru turiştii fideli, dar acum ar putea fi căutat şi de străini. Asta după ce Academia Recordurilor Mondiale a recunoscut că este cel mai mare lac heliotermal din lume.
Diferenţa de temperatură este exact cea care ar aduce şi o mulţime de beneficii sănătăţii. Cu toate acestea, scăldatul în lac ar trebui să respecte anumite reguli. Copiii nu au voie şedinţe mai lungi de 15 minute, iar adulţii de jumătate de oră. Chiar şi aşa, turiştii spun că experienţa este unică.
Povestea lacului este şi ea una specială, pe care localnicii o spun oricui este interesat să asculte. În zonă ar fi fost o mină de sare veche de mii de ani. Aceasta s-ar fi surpat sub greutatea apei de ploaie şi aşa s-a născut lacul care, în mod uimitor, există şi astăzi.
Lacul se află la 502 metri altitudine şi are o suprafaţă de 40.000 de metri pătraţi. În anumite zone, apa are o adâncime de 18 metri şi are o salinitate de 250 de grame pe litru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰