Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Legea salarizării, "DEZASTRU" pentru poliţişti: "Noi stăm doi ani degeaba, e bătaie de joc"

Legea salarizării este un 'dezastru' pentru poliţie, în condiţiile în care poliţiştii vor beneficia de o mărire a salariilor de 5% în acest an, iar în următorii doi ani aceştia nu vor mai primi nimic, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

de Redactia Observator

la 11.04.2017 , 10:53

Legea salarizării este un 'dezastru' pentru poliţie, în condiţiile în care poliţiştii vor beneficia de o mărire a salariilor de 5% în acest an, iar în următorii doi ani aceştia nu vor mai primi nimic, a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

'E nenorocire pe legea asta. Lucrez pe ea acum pentru că la ora 10:30 (marţi, n.r.) avem o întâlnire cu doamnele ministru ca să ne punem de acord. La noi, în poliţie, e dezastru. În celelalte segmente e în regulă, la noi e dezastru. La noi măresc doar anul ăsta cu 5%, la anul cu nimic, în 2018, deci noi practic stăm 2 ani degeaba, e bătaie de joc. În 2019... cine o mai trăi', a declarat Dumitru Coarnă.

Potrivit proiectului Legii salarizării unitare, publicat luni, la elaborarea documentului s-a avut în vedere creşterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare faţă de celelalte salarii de bază din grila de salarizare, astfel încât raportul între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar să se reducă la 1 la 12, faţă de 1 la 15 cât este în prezent.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, recent, că primele majorări vor intra în vigoare de la 1 iulie 2017 când soldele de funcţie ale personalului militar se majorează cu 20%, comparativ cu nivelul din martie 2017, iar salariile de funcţie ale poliţiştilor vor creşte cu 5%.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Legea salarizării, "DEZASTRU" pentru poliţişti: "Noi stăm doi ani degeaba, e bătaie de joc"