Localnicii comunei Băbana şi-au inaugurat dispensarul construit chiar de ei
Localnicii comunei Băbana, din Argeş, tocmai şi-au inaugurat dispensarul construit chiar de ei. În urmă cu câteva luni s-au pus pe treabă
Primim acum o lecţie frumoasă de la localnicii comunei Băbana din Argeş. Oamenii tocmai şi-au inaugurat dispensarul construit. chiar de ei. În urmă cu câteva luni s-au pus pe treabă
Au luat totul de la zero şi, uimitor, au terminat exact când şi-au propus să termine. În tot acest timp şi-au împărţit sarcinile şi au lucrat cu toţii. Voluntar, pe un teren al primăriei. Şi iată că se poate.
59 de zile a durat ca sătenii să îşi facă dispensar la cheie. Voluntarii şi-au împărţit sarcinile după cum s-au priceput. Unii la zidărie, alţii la zugrăvit şi finisaje. Aşa a ieşit o clădire cu două camere de tratament şi consultaţii. Nu e primul succes de acest gen. Postul de poliţie, grupul sanitar al şcolii şi chiar şi clădirea primăriei au fost înălţate de alţi consăteni, mai demult. La fel, fără să ia un ban pe munca lor. Ba din contră. Ca să facă rost de materiale, au pus ei mână de la mână când nu le-au ajuns banii din donaţii.
Primarul spune că n-a mai cerut fonduri europene pentru dispensar pentru că ar fi avut prea mult de aşteptat după ele. Aşa că nici localnicii n-au mai aşteptat. Iar la final, n-au uitat de ospăţ. Cu medalii la gât, au fost serviţi la masă cu mâncare gătită chiar de primar, ca în prima zi când s-au apucat de treabă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰