Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Mă simt foarte bine", a spus Cristi Borcea în faţa judecătorului care l-a audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

La patru ace, fostul acţionar de la Dinamo a apărut public după multe luni de absenţă şi după câteva intervenţii chirurgicale. Mereu pe drumuri, între spital şi penitenciar, nu s-a ferit să schimbe din boxa arestaţilor şi câteva priviri cu Mitică Dragomir. Deşi doar martor astăzi, omul de afaceri venit escortat de la penitenciarul unde este închis în dosarul Transferurilor.

de Redactia Observator

la 08.03.2017 , 20:27

La patru ace, fostul acţionar de la Dinamo a apărut public după multe luni de absenţă şi după câteva intervenţii chirurgicale. Mereu pe drumuri, între spital şi penitenciar, nu s-a ferit să schimbe din boxa arestaţilor şi câteva priviri cu Mitică Dragomir. Deşi doar martor astăzi, omul de afaceri venit escortat de la penitenciarul unde este închis în dosarul Transferurilor.

Într-un costum gri şi cu o sacoşă roşie în mâini, Cristian Borcea a putut fi văzut în fine, la faţă. S-a întâmplat după multe luni, la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiat ca martor în dosarul controversatei excluderi a Universităţii Craiova din toate competiţiile de fotbal.

Mai mult în spital decât în penitenciar, cu operaţiile suferinte la picior, Cristi Borcea a depus mărturii după numeroase încercări ale magistraţilor de a-l audia.

Vezi și

"La solicitarea lui Mircea Sandu, s-a pus în discuție trimiterea a două adrese către cluburi, prin care li s-a dat un termen în care să renunțe la acțiunile pe care le-au formulat în fața instanțelor", este una dintre declaraţiile lui Cristi Borcea, care a fost susţinută la acea vreme chiar şi de către Dumitru Dragomir: "Fraţilor, ne nenorocim! Rămânem fără bani şi se anulează contractele cu televiziunile. Nu mai vin bani la fotbal şi fotbalul românesc moare!"

Fostul acţionar de la Dinamo a rezistat aproape două ore în picioare, în boxa arestaţilor. Pentru că, deşi a fost doar martor astăzi, Borcea este închis în dosarul "Transferurilor", iar săptămâna trecută a fost audiat şi în dosarul de luare de mită al fostului primar Neculai Onţanu, în care este şi denunţător.

În sala de judecată fostul acţionar de la Dinamo i-a întâlnit pe Dumitru Dragomir, cu care a schimbat câteva priviri, dar şi pe Mircea Sandu. După Borcea, şi şeful departamentului juridic al Federaţiei Române de Fotbal a fost audiat de judecător. Între timp, viaţa de familie merge cât se poate de bine. Valentina Pelinel îl implică pe tatăl copilului ei în toate deciziile pe care le ia în legătură cu micuţul Milan. Cele mai aşteptate momente pentru ambii părinţi sunt eliberarea condiţionată a omului de afaceri şi apoi botezul băieţelului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » "Mă simt foarte bine", a spus Cristi Borcea în faţa judecătorului care l-a audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova