Magazin deschis de o zi în Braşov, închis a doua zi de OPC
La doar o zi de la deschidere, un magazin din Braşov a fost vizitat de inspectorii de la Protecţia Consumatorului, care la plecare au pus lacătul pe uşă.
- O parte dintre produsele comercializate au fost trimise către laborator.
- Administratorul magazinului se apără şi spune locaţia face parte dintr-o franciză.
Magazinul a fost deschis în urmă cu două zile chiar în Braşov. A doua zi de la inaugurare, inspectorii de la Protecţia Consumatorului i-au călcat pragul pentru a verifica legalitatea produselor comercializate despre care se spune că au la bază cannabis.
Sub lupa inspecţiei au intrat şi numeroase obiecte care au încorporate ascunzători care ar putea facilita potenţialul consum de droguri.
Administratorul magazinului se apără şi spune locaţia face parte dintr-o franciză, cu produse identice în toată ţara.
Marius Ţinteanu, administrator magazin: Nu mă consider ilegal fiindcă, funcţionând de 4 ani deja magazinele în toata ţara şi toate fiind legale, în 4 ani vă daţi seama câte controale au fost.
Reporter: Ce se comercializează?
Marius Ţinteanu, administrator magazin: Foarte multe bazate pe extrase din cânepă, cânepa legală, care creşte şi la lele Mari în curte. Orice frunză care arată a cânepă, că e cânepa asta, ca e altă cânepă, se poate interpreta.
Chiar şi aşa, locaţia a fost închisă.
Sorin Susanu, comisar şef ANPC Braşov: Pentru considerentele legale, instituţia noastră va aplica sancţiunea de suspendare a activităţii, se vor retrage de la comercializare produsele neconforme. Este extrem de important de a nu se crea nici măcar percepţia în ochii tinerilor că e normal să se consume ceva cu cannabis chiar dacă nu este efectiv substanţă interzisă.
În plus, o parte dintre produsele comercializate au fost trimise către laborator, pentru a le fi determinată compoziţia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰