Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mai puţine restricţii, mai multă bucurie pentru studenţii din Iaşi. Campusurile universitare, animate de chitări şi voie bună

După mai bine de un an cu restricții și socializare puţină, viața de student revine la normal în campusurile universitare. La Iași, la Universitatea Tehnică, studenții au marcat și în mod oficial aceste relaxări, sărbătorind Ziua Campusului Universitar. Sălile de lectură şi de muzică au fost din nou animate, după un an în care studenţii s-au văzut doar în virtual.

de Clara Mihociu

la 07.06.2021 , 17:47

Aşa şi-au manifestat bucuria studenţii Universității Tehnice din Iași. În sfârşit viaţa lor a revenit la normal. ''Am simţit că nu trăim viaţa de student la cote maxime, neavând libertăţile pe care le aveam înainte.''

''Au început studenţii să-şi retrăiască spiritul clasic studenţesc, se poate observa în campus cum studenţii ies afară, a venit şi vara, ce e drept acum e sesiune şi o parte învaţă, dar măcar seara se relaxează şi se poate observa asta foarte bine.''

''Ne-au dat drumul şi la cluburi, chiar dacă e cu restricţii, ne-au dat drumul şi la sălile de sport, care erau închise până acum, uşor-uşor studenţii sunt înapoi în spatele căminelor, în părculeţe, cu chitări cu muzică şi distracţie şi voie bună.''

Vezi și

O zi specială pe care să o sărbătorească an de an

Pe acelaşi subiect

Studenţii au profitat din plin de relaxarea măsurilor pentru a se distra. Iar astăzi a fost o zi specială pentru ei. 

Dan Cașcaval, rector UTI: Am decis ca 7 iunie sa fie, de acum, sărbătorită ca ziua campusului nostru. 

În mod normal, campusul Universităţii Tehnice din Iaşi are o capacitate de aproximativ 8.000 de studenţi, pentru a fi cazaţi în cămine. Însă, din cauza restricţiilor impuse de pandemie, în primul semestru au fost doar 3.800 cazaţi, iar în semestrul al doilea 4.500. Abia odată cu noul an universitar, care începe din toamnă, se speră la revenirea la capacitate maximă a căminelor.

Ion Ursache, reprezentant studenți UTI: Revine uşor-uşor viaţa de student în campus, dar suntem tineri, ne obişnuim şi cu digitalizarea, comunicăm şi în online, ne bucurăm acum că ne putem şi îmbrăţişa fizic. 

Universitatea Tehică din Iaşi a fost înfiinţată în urmă cu 84 de ani, iar de acum înainte, în fiecare an, pe data de 7 iunie, va fi sărbătorită ziua campusului universitar Tudor Vladimirescu.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Mai puţine restricţii, mai multă bucurie pentru studenţii din Iaşi. Campusurile universitare, animate de chitări şi voie bună