Antena Meniu Search
x

Video Mâncarea viitorului, făcută la Suceava: Cremă de păstrăv cu spirulină, brioşe cu făină de greieri sau sărățele cu urzici

Mâncarea viitorului, la duel. Cremă de păstrăv afumat cu smântână şi spirulină, îngheţată cu avocado, brioşe cu făină de greieri sau sărățele cu urzici. Sunt doar câteva dintre "invențiile" alimentare cu care s-au întrecut studenții de la Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității Stefan cel Mare Suceava. 

de Angela Bertea

la 08.05.2022, 12:25

Vezi și

25 de echipe au participat la concursul Fia Food Fest, organizat de Universitatea din Suceava. Fiecare a prezentat un produs nemaiîntâlnit pe piaţa alimentară.

Angela Bertea, reporter Observator: Făina de greieri, spirulina, făina de cânepă sau de struguri sunt doar câteva ingredientele năstrușnice folosite de studenți pentru a crea produsele inedite.

Anca Pavel, degustător: Da, foarte bun, vreau să văd dacă scot sunete deosebite. Am mai auzit că se mănâncă greieri, dar e prima experiență de acest gen.

Concursul gastronomic din Suceava este la a treia ediție și îi pregătește pe studenți pentru piaţa muncii

Mircea Oroian, decan Facultatea de Inginerie Alimentară: Practic toată suflarea facultății noastre este implicată în acest proiect. Un proiect care presupune până la urmă muncă în echipa. Ei când vor lucra într-o fabrică vor trebui să coordoneze echipe să lucreze cu alți angajați. Dacă noi nu le dezvoltăm aceste competenţe, le va fi mai greu să se integreze la locul de muncă. 

Mihai Dimian, prorector Universitatea Ştefan cel Mare: Oferă o experiență în partea practică. Pe de altă parte oferă o experienţă în contactul cu industria. Iar al treilea punct este creativitatea.

Câștigătorii competiției au fost studenţii care s-au prezentat la concurs cu un produs vegan. Printre produsele inovative s-au numărat şi cidrul de prune, îngheţata cu ghimbir şi produse destinate persoanelor care suferă de intoleranţă la gluten.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri sociale » Mâncarea viitorului, făcută la Suceava: Cremă de păstrăv cu spirulină, brioşe cu făină de greieri sau sărățele cu urzici