Antena Meniu Search
x

Mărturia miliardarului împușcat de Vitalie Proca

Înainte să tragă 23 de gloanţe în cartierul bucureştean Vitan, Vitalie Proca a avut o altă ţintă. La Londra. Un miliardar rus în care a descărcat un pistol întreg

Vezi și

Înainte să tragă 23 de gloanţe în cartierul bucureştean Vitan, Vitalie Proca a avut o altă ţintă. La Londra. Un miliardar rus în care a descărcat un pistol întreg 

Lui Gherman Gorbunţov, asasinul plătit i-a străpuns trupul de opt ori, cu opt gloanţe. Omul de afaceri a supravieţuit însă miraculos. Şi, la Londra, a vorbit cu reporterii Observator. Le-a povestit prin ce a trecut. Şi cine ar fi comandat asasinatul.

20 martie 2012. Londra. Bancherul rus ajunge în faţa unui bloc, tastează codul de la interfon şi intră în scară. În câteva secunde apare un bărbat înarmat. Vitalie Proca. Deschide uşa, descarcă un încărcător în omul de afaceri şi fuge. Totul a fost surprins pe camerele de supraveghere.

26 noiembrie 2012. Bucureşti. Un tânăr de 26 de ani opreşte maşina, coboară şi vrea să intre într-un bloc din cartierul Vitan. Dintr-o maşină, coboară un bărbat înarmat. Acelaşi Vitalie Proca. Trage cu un Kalaşnikov şi un pistol Makarov 23 de focuri de armă. Şapte nimeresc ţinta. Un bărbat nevinovat, confundat cu un interlop periculos - Puiu Mironescu.

Două atacuri. În şase luni. În oraşe diferite. Cu ţinte diferite. Dar acelaşi mod de acţiune. Şi acelaşi autor. Asasinul plătit din Republica Moldova, Vitalie Proca. Omului de afaceri Gherman Gorbunţov nu-i vine să creadă că a supravieţuit.

Afaceristul, Renato Usatii, însă, susţine că nu are nicio legătură cu tentativa de asasinat asupra bancherului rus. Ba chiar ar fi colaborat cu poliţia pentru arestarea lui Gorbuntsov.

Acum 3 ani, Gorbunţov a fost condamnat pentru delapidare şi şantaj. Imediat s-a cerut extrădarea lui din Londra, însă autoritatile britanice au refuzat. Aşa că Usatii a ieşit public să ceară ca bancherul să fie adus în ţară prin orice mijloace.

Însă Gorbunţov a primit azil politic în Marea Britanie, la fel ca mulţi alţi oameni de afaceri ruşi. Cu toate acestea, se teme pentru viaţa sa. Proca nu îi mai poate face nimic afaceristului. A fost arestat în Moscova, în februarie 2013, şi a ajuns în arest la Bucureşti, la solicitarea Poliţiei Române. Urmează să fie judecat pentru tentativă de omor calificat. După ce îşi va ispăşi pedeapsa în România, cel mai probabil, va fi extrădat în Marea Britanie. În urma acuzaţiilor făcute de către Gherman Gorbunţov faţă de Renato Usatii, reporterii Observator au trimis solicitări către Ministerele de Justiţie şi Parchetele din Republica Moldova şi Rusia pentru a afla dacă afaceristul moldovean este anchetat pentru tentativă de omor. Instituţiile menţionate nu au răspuns cererilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri sociale » Mărturia miliardarului împușcat de Vitalie Proca