Medicii din Timișoara improvizează pentru a salva asistenta medicală din Argeș, cu arsuri grave
Fosta asistentă medicală din Argeş, care a suferit arsuri grave după ce a căzut pe o plită şi nu a putut fi primită de niciun spital de stat din România, a ajuns - în final - la o clinică din Timişoara! Astăzi a fost operată pentru a doua oară şi starea ei este delicată.
Fosta asistentă medicală din Argeş, care a suferit arsuri grave după ce a căzut pe o plită şi nu a putut fi primită de niciun spital de stat din România, a ajuns - în final - la o clinică din Timişoara! Astăzi a fost operată pentru a doua oară şi starea ei este delicată. Are arsuri pe 35% din suprafaţa corpului. Iar medicii de acolo fac tot ce pot ca să-i salveze viaţa. Mai ales că nici nu au în dotare toată aparatura de specialitate de care au nevoie.
Ieri după-amiaza, când a ajuns la Clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă din Timişoara, fosta asistentă medicală a fost dusă imediat în sala de operaţii pentru îndepărtarea pielii arse foarte grav. Intervenţiile chirurgicale au continuat şi în această dimineaţă şi vor mai urma şi altele.
În total, femeia are arsuri pe 35% din suprafaţa corpului. Arsuri mult prea mari pentru a fi tratate la Casa Austria din Timişoara. Însă, medicii spun că se descurcă aşa cum pot - din improvizaţii.
Pentru a fi deschisă clinica de marii arşi din Timişoara este nevoie de peste 100 de aparate. Până în clipa de faţă au fost achiziţionate doar 21.
Clinica pentru marii arşi rămâne închisă până când vor fi achiziţionate aparatele necesare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰