Medicii, în alertă! Zeci de persoane ajung la spital. Un virus neidentificat, în România
Medicii din România sunt în alertă după ce în ultimele zile, zeci de persoane au ajuns la spital cu afecţiuni digestive, în oraşul Sebiş. Autorităţile nu au reuşit să identifice cauza îmbolnăvirilor, dar suspectează că este vorba despre un virus, deocamdată neidentificat, care se transmite prin aer

Duminică, au fost înregistrate primele cazuri, la Spitalul Orăşenesc Sebiş prezentându-se, pe rând, 15 persoane, copii şi adulţi, cu stări de greaţă, vomă şi diaree. Alte 25 de persoane s-au prezentat luni cu aceleaşi simptome, unii copii plecând de la şcoală direct la spital. În cursul zilei de marţi, până la prânz, au mai fost înregistrate opt cazuri.
Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Dana Negru, a declarat, marţi, că investigaţiile declanşate la Sebiş nu au evidenţiat infecţii cu rotavirus, adenovirus sau alte virusuri comune care provoacă astfel de afecţiuni digestive, scrie Libertatea.
"În urma analizelor nu a reieşit nimic din ce am fi putut identifica. Nu ştim în acest moment cu ce ne confruntăm, dar, după simptomatologie, credem că este vorba de un virus care se poate transmite pe cale aerogenă", a explicat Dana Negru.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰