Antena Meniu Search
x

Ministrul Apărării și mai mulți europarlamentari români au aflat pe pielea lor cât de aventuroase sunt zborurile cu TAROM!

Ministrul Apărării și mai mulţi europarlamentari români au aflat pe pielea lor cât de aventuroase sunt zborurile cu TAROM

Vezi și

Ministrul Apărării, un secretar de stat din ministerul Transporturilor şi mai mulţi europarlamentari români au aflat pe pielea lor cât de aventuroase sunt zborurile cu TAROM. Aeronava cu care demnitarii dar şi alţi 100 de pasageri ar fi trebuit să se întoarcă de la Bruxelles la Bucureşti a fost ţinută la sol din cauza unor probleme tehnice.

Aeronava cu care demnitarii dar şi alţi 100 de pasageri ar fi trebuit să se întoarcă de la Bruxelles la Bucureşti a fost ţinută la sol din cauza unor probleme tehnice. Defecţiunea a fost remediată după 12 ore. Dar chiar şi aşa, au fost nemulţumiri. Un pasager s-a plâns că dimineaţă, demnitarii au fost trimişi în ţară separat, cu o altă aeronavă. 

Aeronava Tarom ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul din Bruxelles, seara trecută, în jurul orei 20.00. 120 de pasageri erau pregătiţi să urce în avion Printre ei - şi Ministrul Apărării, Mihai Fifor, dar şi europarlamentarii Maria Grapini, Viorica Dănciă şi Renate Weber. Planurile lor au fost însă date peste cap.

Renate Weber, europarlamentar: "Ne-au anunţat că au o defecţiune tehnică şi că s-ar putea remedierea ei să dureze 5 minute sau 30 de minute, că nu pot garanta nimic.  După o oră, ne-au spus că nu se poate remedia."

O eroare la sistemul de navigaţie a fost motivul pentru care căpitanul a decis să ţină avionul la sol. A urmat protocolul, spun reprezentanţii TAROM. Toţi pasagerii, inclusiv demnitarii, au fost cazaţi peste noapte la un hotel de 4 stele din apropierea aeroportului.

Dan Trifu, pasager: "Dacă se întâmplă frecvent lucrurile astea, cât costă TAROM să cazeze atâtea persoane, să le dai să mânănce, să aduci o nouă aeronavă, să repari o aeronavă şi cât ar costa leasingul pe lună a unei aeronave noi?"

În această dimineaţă, pasagerii s-au întors în ţară. Unii cu acelaşi avion, care a fost reparat, alţii cu o altă aeronavă, tot TAROM.

Dan Trifu, pasager: "Politicienii noştri s-au îmbarcat într-o cursă cu un avion mai nou şi mai sigur, iar ceilalţi ne-am îmbarcat în această cursă a cărei defecţiune fusese remediată.

Din cauza incidentului de la Bruxelles, alte 3 curse Tarom au avut întârzieri pe rutele Frankfurt, Praga şi Paris. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Ministrul Apărării și mai mulți europarlamentari români au aflat pe pielea lor cât de aventuroase sunt zborurile cu TAROM!