Moarte violentă pentru un fost polițist
Un bărbat de 54 de ani, fost poliţist, a murit într-un accident rutier cumplit, pe o şosea din Caransebeş. Avea viteză, spun martorii. Maşina pe care o conducea a scăpat de sub control şi s-a lovit frontal cu un TIR

Impactul a fost extrem de violent, astfel că bărbatul s-a stins la scurt timp după ce a fost preluat de o ambulanţă.
Rudele fostului poliţist sunt sfâşiate de durere. Pe carosabil, pe zeci de metri, sunt împrăştiate bucăţi din maşină, o imagine clară a tragediei. Trupul bărbatului a fost aruncat din maşină în momentul impactului.
Atât martorii, cât şi şoferul tirului spun că victima conducea cu viteză. Este cauza cea mai probabilă a accidentului. Iar măsurătorile poliţiştilor par să confirme acest lucru.
Traficul pe DN 58 a fost îngreunat mai bine de două ore din cauza accidentului, timp în care circulaţia a fost dirijată de poliţişti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰