Un muncitor din Sri Lanka a dispărut misterios în Iași
O dispariţie misterioasă a mobilizat Poliţia din Iaşi. Un muncitor din Sri-Lanka, angajat la un service auto din judeţ, a plecat de la serviciu şi nu s-a mai întors. Tânărul este dat dispărut de patru zile.

Mecanicul din Sri Lanka este angajat legal la un service auto din Lețcani. Vineri, el a plecat de la muncă până la un magazin, să-şi ia de mâncare, dar nu s-a mai întors. Angajatorii au încercat să dea de urma tânărului de 25 de ani. Cum nu au reuşit, au anunţat Poliţia.
Surse din anchetă spun că bărbatul ar fi plecat de bunăvoie însă nu se ştie unde. Totuşi, rămân mai multe semne de întrebare în privinţa dispariţiei. Tânărul nu-şi luase salariul de la serviciu, iar în momentul dispariţiei nu avea nici actele la el. Banii pe care-i câştiga în România, mecanicul îi trimitea soţiei şi copiilor lui, în ţara de origine.
Cetăţeanul străin este căutat acum în întregul judeţ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰