Antena Meniu Search
x

Mai mulţi muncitori toarnă asfalt pe o stradă din Bistriţa Năsăud, în plină ninsoare (Video)

În România, nimic nu este imposibil. Ne-o demonstrează mai mulţi muncitori care au dus la îndeplinire ordinul de a turna asfalt pe o stradă, chiar dacă afară ningea. Însă beneficiarii lucrării, localnici într-un sat din judeţul Bistriţa Năsăud, sunt cei mai fericiţi.

de Redactia Observator

la 03.12.2019, 16:54

Vezi și

În România, nimic nu este imposibil. Ne-o demonstrează mai mulţi muncitori care au dus la îndeplinire ordinul de a turna asfalt pe o stradă, chiar dacă afară ningea. Însă beneficiarii lucrării, localnici într-un sat din judeţul Bistriţa Năsăud, sunt cei mai fericiţi.

Era puţin după ora 20, când în satul Ardan se asfalta de zor. În imaginile surprinse de un localnic se vede cum un utilaj curăţa zăpada, în timp ce altul venea şi turna covorul asfaltic. Pe ninsoare.

Lucrările au început ieri, luni, când vremea era frumoasă. Câteva ore mai târziu, a început să ningă, iar drumarii au fost luaţi prin surprindere. Nimic nu i-a oprit să îşi ducă lucrarea la bun sfârşit. Spre bucuria localnicilor care abia aşteptau să iasă din noroaie.

Filmările au fost făcute publice de un consilier local al comunei. Însă oamenii spun că la mijloc ar fi vorba de un război politic.

Strada asfaltată face parte dintr-un proiect în valoare de peste un milion de euro, finanţat prin programul naţional de dezvoltare locală. Acesta a inclus 20 de străzi din comuna Şieu.

Şi în Maramureş, aceeaşi situaţie. Imaginile au fost surprinse între localităţile Berinţa şi Cărpiniş. Nici ninsoarea, nici întunericul nu i-a împiedicat pe drumari să toarne asfalt peste omăt.

Lucrarea este în garanţie doi ani şi este programată pentru recepţie abia la anul. Dacă asfatul va ceda, va fi turnat din nou în primăvară, spune primarul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Mai mulţi muncitori toarnă asfalt pe o stradă din Bistriţa Năsăud, în plină ninsoare (Video)