Abandonați în Botoșani, muncitorii din Sri Lanka au fost angajați la o firmă din Cluj
Muncitorii din Sri Lanka vor lucra pe linia de asamblare a unei companii din Cluj, care se ocupă cu producerea echipamentelor de cafea.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Un autocar i-a dus pe muncitori spre noul lor loc de muncă.
- Oamenii au imortalizat momentul şi s-au grăbit să urce la bord.
Gihan: Sunt din Sri Lanka, sunt căsătorit, am două fiice. Noul loc de muncă va fi o provocare, dar suntem cu toţii foarte fericiti.
Este povestea lui Gihan, unul din cei 36 de muncitori din Sri Lanka. După aproape trei zile petrecute într-un centru din Otopeni omul a primit acum două zile vestea cea mare. Va continua să muncească în România, alături de colegii lui.
Violeta Alexandru, ministrul muncii: Cetăţenii din Sri Lanka, despre care am vorbit zilele acestea, au optat pentru una dintre oferte, oferta unei firme din Cluj.
Seara trecută, un autocar i-a luat pe muncitori spre noul lor loc de muncă. Cuprinşi de nerăbdare, oamenii au imortalizat momentul şi s-au grăbit să urce la bord.
Pentru muncitori, a fost semnul că, într-un final, calvarul lor a luat sfârşit.
Personalul hotelului unde cei 36 de cetateni au fost cazati au pregatit pentru acestia si un pachet de drum. Fiecare punga contine cate un fel de mancare si o sticla de apa. Muncitorii din Sri Lanka vor lucra pe linia de asamblare a unei companii din Cluj, care se ocupă cu producerea echipamentelor de cafea
Noii muncitori vor semna contracte pentru minimum 6 luni dar vor putea fi prelungite pana la un an. Vor locui in Cluj Napoca, la aproximativ 20 de kilometri de fabrica, dar vor avea transportul asigurat.
Drama celor 36 de muncitori a început la finalul săptămânii trecute, după ce patru dintre ei au fost confirmaţi cu noul coronavirus. Munceau la o companie din Botoşani care le-a reziliat contractele de muncă, i-a urcat într-un autocar şi i-a adus la aeroportul Otopeni.
Pe aeroport, oamenii au descoperit că nu pot ajunge acasă de vreme ce toate zborurile erau anulate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰