Video "Sindromul copilului grăbit". Cum explică psihologii legătura dintre copilul mereu pe fugă și adultul epuizat
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
În secolul vitezei, ne obligăm copiii să alerge mai repede decât noi înşine. La şcoală, la meditaţii, la competiţii, pentru că orice hobby trebuie să fie astăzi o performanţă. Eforturile părinţilor de a avea copii buni la toate le scurtează, de fapt, copilăria. Psihologii îl numesc Sindromul copilului grăbit. Este ceva ce-i va urmări toată viaţa. Pentru că un copil mereu pe fugă devine un adult anxios, epuizat, care simte că nu face niciodată suficient.
"Mereu trebuie să ajungem undeva, nu avem momente de liniște, dar și la job și în anumite anturaje simt nevoia să demonstrez în permanență ceva. Am foarte multe sarcini, taskuri. Nu știu pe care să le încep prima dată. Încep cu una, mă opresc, o iau pe următoarea. E o grabă constantă pentru că suntem presați de termene. Să știm să lucrăm cu presiunea și să răspundem pozitiv presiunii", spune Ana Maria, 29 de ani.
Cum încearcă Ana Maria să "fenteze" perfecționismul învățat încă din primii ani de viață
Așa încearcă Ana Maria să "fenteze" perfecționismul învățat încă din primii ani de viață. Acum are 29 de ani, este arhitect și recunoaște că, nu de puține ori, această presiune de a nu dezamăgi a devenit o capcană care o epuizează zilnic.
Ana Maria: Au fost momente când ba își doreau mai mult de la mine, făceau eforturi și voiau să fie justificate într-un fel. Dar, în același timp, n-aș fi devenit la fel de perfecționistă în ce vreau să fac, dar a fost uneori și copleșitor. Făceau diferențe cu anumiți copii.
Reporter: Nu te consumă perfecționismul?
Ana Maria: Ba da, de multe ori, da.
Dar adultul copleșit astăzi a fost cândva un copil grăbit. Un sindrom pe care îl dezvoltă cei mici sub presiunea constantă a părinților.
Le umplem fiecare oră a zilei, îi încurajăm să performeze, dar și să fie niște adulți în miniatură. În goana de a le oferi totul, de fapt, le transformăm copilăria într-o cursă contracronometru. Copilul nu are doar un program încărcat, ci simte că trebuie să fie mereu mai bun, mai rapid și să nu greșească. Ce se întâmplă însă în mintea unui copil atunci când e mereu pe fugă?
Eforturile părinţilor de a avea copii buni la toate le scurtează, de fapt, copilăria
"Copiii devin din ce în ce mai încordați, tensionați. Vorbim despre un sistem nervos care se află într-o zonă de alertă, de a progresa, a fi perfect în ceea ce face. Iar uneori pot să ajungă la epuizare fizică și emoțională, având în vedere ritmul activităților. Iar de acolo până la depresie e doar un singur pas.", spune Ionuț Cucu, psiholog.
"Nu pun presiune, dar în anumite limite trebuie să se încadreze ca să ajungă la programul respectiv. Punctualitatea e o chestie mai complicată pentru că nu are o raportare temporală.", spune un părinte.
"Sunt foarte multe cerințe din partea societății, e la un standard foarte înalt. Părinții sunt sub presiune, se muncește foarte mult, au 2-3 joburi și nu mai au timp de copii, iar copiii sunt abandonați într-un fel.", adaugă un cetăţean.
"Acum e o dinamică mult mai rapidă, mai ales în București. Toată lumea e grăbită, are ceva de făcut, nu avem timp să stăm.", spune o persoană.
La 28 de ani, Adina este mama unui băiat de 6 ani. Face tot posibilul să nu-l grăbească și nici să-i dicteze programul. În familia lor, orice activitate extra se negociază, după ce ea însăși recunoaște că a fost un copil grăbit.
"O, Doamne, eu eram foarte grăbită. Sunt cea mai mică din familie și toți, fiind mai mari, prindeau mai repede și eu eram: hai și eu odată cu ei. Aproape pe la finalul facultății am realizat că gata, e ok, avem timp, trebuie să ne liniștim, să separăm munca de viață și că nu totul are un deadline.", spune Adina.
Psihologii spun că un copil care are mereu ceva de făcut nu are timp să-și regleze emoțiile
Un sfat greu de pus în aplicare, spun psihologii. Pentru că un copil care are mereu ceva de făcut nu are timp să-și regleze emoțiile. Și așa va ajunge și la maturitate.
"Ce faci? Grăbește-te! Hai că întârziem." Sigur vi se par și vouă cunoscute aceste replici. Sunt fraze pe care le auzim încă din copilărie. Îi grăbim pe cei mici să meargă la școală, la activități, să performeze și să țină pasul, dar specialiștii atrag atenția că această presiune nu se oprește neapărat în copilărie.
"Vorbim de un adult care nu va ști să se autoregleze, va folosi mecanisme disfuncționale: muncă în exces, consum de alcool, sport în extrem, orice activitate care să-l țină departe de emoțiile sale. Un adult care trăiește o stare de anxietate. Rana poate să fie profundă și din perspectiva în care, ulterior, eu mă aduc în relații. Pot să mă aduc într-un mod submisiv, pentru că atunci, în copilărie, nu aveam puterea să spun nu, să decid că nu mai vreau să fac lucrul ăsta.", adaugă Ionuț Cucu, psiholog.
Cum putem însă rupe acest cerc?
"Primul lucru la care ar trebui să ne uităm e curiozitatea, plăcerea, motivația copilului pentru a face acele activități. În momentul în care dispar aceste 3 elemente e posibil să vorbim despre acest sindrom al copilului grăbit. Ideal ar fi ca părintele să se uite: OK, care e funcția din spatele acestei hotărâri, înverșunări pe care o am ca fiul meu să realizeze un sport?", adaugă psihologul.
De aceea, e important să acceptăm ritmul propriului copil, să-i lăsăm cât mai multe momente de joacă liberă și să-l învățăm astfel că valoarea lui nu depinde exclusiv de ceea ce face, ci de cine este.
