Video O boală cruntă îl împiedică pe Ştefan să se bucure de o viaţă normală. Singura lui dorinţă este să vadă clar chipul mamei. Şansa lui: un transplant de cornee în Italia
Ștefan este un adolescent care nu a văzut niciodată limpede lumea înconjurătoare. Boala care i-a cuprins vederea l-a ținut, și încă îl ține, într-o viață plină de neclar. Înainte de pandemie, cu eforturile rudelor, Ștefan a reușit să facă transplant de cornee la ochiul stâng. Ar fi trebuit să îi fie operat și la dreptul, dar pandemia și criza pornită de războiul din Ucraina i-au blocat băiatului visul de a avea ambii ochi sănătoși. Însă, pentru că Ștefan își dorește din suflet să vadă clar chipul mamei, dorim și noi să îl ajutăm, împreună, să se opereze cât mai urgent.
Ștefan: Lumea prin ochii mei se vede altfel față de a altora.
Ștefan este un adolescent a cărui viață curge între lumini și umbre. Nimic nu este clar.
Ștefan: Când eram copil, sincer vă spun acum, da, am văzut clar, cred. Cred că da!
Când băiatul avea șase ani, părinții au observat că acesta își apropia capul de cărțile de colorat. Medicul consultat nu a descoperit nimic în neregulă. Acum patru ani a venit verdictul medical șocant: dacă Ștefan nu face transplant de cornee la ambii ochi, orbește. Și nu, în România nu se poate opera.
- Vreau să ajut: David trăieşte de 10 ani doar cu fructe şi legume, dar visează să guste dintr-un pui la rotisor....
- La 17 ani, Mihail nu se lasă doborât de cancer. Părinţii au vândut până şi casa, dar în zadar. Viaţa fiului...
- Un antreprenor din Iaşi a strâns 600.000 de euro din donaţii şi a ridicat un centru educaţional pentru copiii...
Georgian Sorescu, tatăl lui Ștefan: Am încercat şi am dat telefoane peste tot. De la București ne-a spus că domnul doctor Busin din Italia este cel în măsură să facă operația.
Pentru a-şi recupera vederea, Ştefan trebuie operat la ambii ochi
Primul transplant de cornee l-a făcut Ștefan la ochiul stâng, cel mai grav bolnav. Părinții și rudele au pus mână la mână pentru ca băiatul să aibă șansa să vadă un pic mai bine.
Ana Sorescu, mama lui Ștefan: Așa este boala aceasta, așa ni s-a spus, că în timp, dacă nu facem ceva ea se declanșează rău de tot și își poate pierde vederea.
Starea în care Ștefan a ajuns la profesorul doctor Massimo Busin din Italia era foarte gravă. Medicul le-a explicat părinților că repararea ochiului stâng înseamnă prea puțin dacă băiatul nu face și al doilea transplant, la ochiul drept.
Georgian Sorescu, tatăl lui Ștefan: Se agravează și nu poate să vadă. Se duce ochiul de tot.
Ana Sorescu, mama lui Ștefan: Trebuia de anul trecut să ne întoarcem la dânșii să ne facă analize, să începem pentru operația a doua, dar dacă nu s-a putut…
Ştefan are nevoie de 12.000 de euro pentru operaţia din Italia
Oricât ar mai vrea părinții lui Ștefan și rudele să adune iar 12.000 de euro, și pentru ochiul drept, nu mai reușesc.
Ștefan: Mi-aș dori ca să pot să mă operez și să văd și cu celălalt ochi.
Reporter: Ce îi cereți lui Dumnezeu?
Ana Sorescu, mama lui Ștefan: Atât, să îi dea șansa să aibă ambii ochișorii, să poată vedea.
Îl puteţi ajuta pe Ștefan donand prin SMS la numarul 8848, prin plată cu cardul sau prin transfer bancar. Românii din străinătate pot sprijini și ei donând prin PayPal. Donațiile ajung în fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut destinată copiilor bolnavi aflați în grija Fundației Mereu Aproape.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰