Video Obiceiul de Sânziene care aduce noroc în dragoste şi alungă spiritele rele. Cum a fost celebrat solstiţiul de vară la Sighişoara
O mulţime de turişti din Sighişoara s-au adunat să sărbătorească solstiţiul de vară, care marcheză cea mai lungă zi din an. Aceştia au făcut o drumeţie de câteva ore prin pădurile din jurul Sighişoarei, iar mai apoi au adunat sânziene şi au făcut coroniţe. La final a fost aprins un foc de tabără şi a fost încinsă o horă în jurul focului.
Încă de la primele ore ale dimineţii, 100 de turişti s-au strâns pentru a face o drumeţie prin pădurile din jurul Sighişoarei cu ocazia solstiţiului de vară. Călătoria a durat ore bune, timp în care oamenii s-au bucurat de frumuseţile naturii.
Solstiţiul de vară, celebrat în pădure
"Se pare că este o sărbătoare precreştină şi s-a sărbătorit cu mult timp înaintea creştinătăţii şi coincide totodată şi cu apariţia sânzienelor, florilor de sânziene", spune Florentina Mărcuş. "Sunt nişte locuri absolut superbe şi să închidem acest eveniment într-un punct de belvedere", adaugă ea.
La finalul drumeţiei, femeile au cules sânziene şi au făcut coroniţe. "A fost un drum poate anevoios pentru cei care nu facem mişcare foarte multă, dar foarte plăcut", mărturiseşte o femeie. "Am cules sânziene, am făcut coroniţe sau mamele noastre şi a fost foste fain. Am adunat lemne de focul de tabără", povestesc mai multe fetiţe.
Tradiţii şi obiceiuri de Sânziene
La români, solstiţiul de vară este legat de sărbătoarea Sânzienelor, marcată în ziua de 24 iunie. Se spune că această noapte este favorabilă mai ales vrăjilor şi descântecelor de dragoste. "Eu am o amintire legată de sânziene de când eram copilă la bunica mea, când făceam coroniţe din sânziene şi le aruncam pe casă, pe şură şi ne puneam câte o dorinţă", spune o femeie.
"La noi există sărbătoarea populară Drăgaica sau Sânzienele, noaptea de 23 spre 24 Iunie. Un moment magic în care ceririle se deschid, plantele capătă puteri speciale şi dorinţele se îndeplinesc", adaugă o alta. După lăsarea întunericului a fost aprins un foc de tabără pentru a celebra solstiţiul de vară. În tradiţia populară se spune că focul aprins ţine demonii la distanţă şi aduce noroc celor îndrăgostiţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰