Video Orașul în care fabricile se închid pe bandă rulantă. Criza apei lasă sute de angajați în incertitudine
Dezastrul de la Salina Praid a lăsat economia în colaps. În oraşul Târnăveni, salinitatea râului Târnava Mică a suferit modificări, iar în aceste momente sunt probleme cu alimentarea cu apă. În aceste condiţii, majoritatea companiilor cu capital străin şi-au suspendat activitatea, iar sute de angajaţi sunt în pericol să rămână şomeri.
3.500 de litri de apă zilnic. Atât consumă o companie cu capital german care produce sisteme de ventilaţie industriale, unde profitul poate ajunge la 2 milioane de euro lunar. Neputincioşi, cei din conducere caută soluţii pentru a nu renunţa definitiv la angajaţi.
"Este destul de complicat, pentru că o zi avem apă, două nu avem. Am hotărât să oprim producția. Probabil o să încercăm să trimitem operatorii din producție în concedii forțate. Încercăm să îi relocăm în alte posturi", a explicat Ciprian Burlacu, director de producție.
"Ne împactează foarte tare, în primul rând, din punct de vedere al igienei la toalete pentru cei 270 de angajaţi. Am asigurat recipiente de 1000 de litri cu apă, găleţi",a adăugat Alina Morar, şef administrativ și HR.
Lipsa apei a afectat şi o fabrică care produce vată minerală pentru pieţele din străinătate. Acolo, însă, activitatea a fost sistată definitiv.
"O firmă care a investit peste 140 de milioane de euro în municipiul Târnăveni. Au mari cereri, dar din păcate, salinitatea nu permite utilajelor să funcționeze. Acum este perioada construcțiilor. E plină vara şi ei sunt închişi, nu pot onora comenzile", a declarat Sorin Megheșan, primar Târnăveni.
În Târnăveni, dar şi alte trei comune, apa potabilă este sistată, astfel că singura sursă pentru populaţie este apa de la cisternă sau câteva sticle îmbuteliate oferite de autorităţi.
"E foarte greu. Cam de trei săptămâni. Acum mâine iar primim, eu primesc două baxuri de apă", a povestit o localnică.
Nici măcar autorităţile nu au răspunsuri clare când se va remedia situaţia, şi din contra, se aşteaptă la noi valuri de apă cu salinitate crescută.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰