(P) Ce pachete pentru pomană și parastas realizează o firmă de servicii funerare sector 1?
Obiceiul de pomenire a celor trecuți în neființă, denumit și parastas, este unul din ritualurile prezente pe întreg globul, în cadrul a nenumărate culturi și tradiții. Scopul parastasului este de a cinsti amintirea celor plecați dintre noi, precum și moștenirea pe care au lăsat-o pe acest pământ. În tradiția creștină, este vehiculat crezul că decesul trupului nu înseamnă sfârșitul vieții unei persoane, ci că sufletul acesteia își va continua existența dincolo de moarte.
- Ritualul pomenirii asigură atât cinstirea memoriei celui trecut în neființă, cât și liniștea celor îndurerați.
Încă din Grecia antică, vechii locuitori aveau desemnat și un cuvânt pentru acest obicei, "paristemi", care însemna apropierea față de o persoană, și de unde se trage și actualul cuvânt "parastas". Se poate deduce astfel că slujba de pomenire deține un rol foarte important, acela de a ne apropia de sufletul celor plecați în lumea de dincolo. O firmă de servicii funerare Sector 1, cu experiență dovedită în organizarea parastaselor, ne oferă mai multe detalii despre acest obicei.
La creștinii ortodocși, tradiția specifică împărțirea de alimente cu semnificație aparte, precum colacii, coliva și vinul. Grâul, ingredient folosit atât pentru colaci sau colivă, reprezintă atât trupul Mântuitorului, cât și un simbol al Reînvierii, datorită proprietăților germinative.
În același timp, forma circulară a colacului este o reprezentare simbolică a continuității și a credinței în viața eternă. O firmă de servicii funerare din sectorul 1 știe exact cum să pregătească preparatele cu atenție, ținând cont de aceste detalii de mare importanță. Colacii apoi pregătiți se vor împărți în timpul slujbei de pomenire.
Vinul este un alt produs care deține un simbolism de excepție, fiind știut că acesta reprezintă sângele Mântuitorului. De asemenea, în multe pachete de parastas se regăsește și un amestec de vin cu ulei, simbolizând uleiurile aromate cu care a fost uns trupul lui Iisus Hristos.
Iată, spre exemplu, care este pachetul de parastas, pus la dispoziție de către firma de servicii funerare Sector 1. În componența acestuia se regăsesc următoarele produse și preparate:
• 12 vase cu mâncare gătită (de post sau de dulce), la care se vor atașa 6-12 produse înfoliate;
• 12 căni;
• 12 furculițe (sau linguri);
• 12 pachete (8-10 produse de post sau de dulce);
• 2 platouri colivă;
• 1 sticlă vin (1L);
• 1 sticlă vin + ulei (½ L);
• 1 set pahare plastic;
• 1 set lingurițe plastic;
• 24 lumânări;
• Set de 3 colaci (Cap, Prescura, Arhanghel).
Desigur, aceste pachete pot fi modificate în funcție de cerințele familiei îndoliate, în privința numărului de produse incluse, dar și a tipului acestuia (de dulce sau de post, în funcție de perioada din an în care se oficiază slujba de pomenire). Toate pachetele conțin alimente proaspete, atent pregătite și din ingrediente de cea mai bună calitate.
Nu în ultimul rând, firma de servicii funerare Sector 1 vă poate pune la dispoziție o sală de mese, unde pot fi comandate și meniuri personalizate, astfel încât parastasul să se desfășoare într-un cadru organizat.
Așadar, rolul parastasului este unul de mare importanță, atât pentru sufletul celui plecat dintre noi, cât și pentru cei care oferă sau consumă respectivele produse. Ritualul pomenirii asigură atât cinstirea memoriei celui trecut în neființă, cât și liniștea celor îndurerați, care știu că sufletul acestuia se va bucura de viață veșnică în lumea celor drepți!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰