Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pacienta unei ambulanţe, GRAV RĂNITĂ după ce maşina de prim-ajutor a fost lovită de un camion

O femeie de 74 de ani, pacientă într-o ambulanţă, a fost rănită grav, sâmbătă, după ce autosanitara, care avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, a fost lovită de semiremorca unui camion, pe o stradă din municipiul Topliţa.

de Redactia Observator

la 04.03.2017 , 14:02

O femeie de 74 de ani, pacientă într-o ambulanţă, a fost rănită grav, sâmbătă, după ce autosanitara, care avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, a fost lovită de semiremorca unui camion, pe o stradă din municipiul Topliţa.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Harghita, accidentul a avut loc pe strada Avram Iancu din municipiul Topliţa, unde o ambulanţă aflată în misiune, cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, într-o curbă la stânga, a fost acroşată de semiremorca unui camion care circula din sens opus.

În urma impactului, ambulanţa a ieşit de pe şosea şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a drumului.

Articolul continuă după reclamă

O femeie de 74 de ani, din comuna Subcetate, pacientă în ambulanţă, a fost rănită grav. De asemenea, şoferul ambulanţei şi o asistentă au fost răniţi uşor. Niciunul dintre cei implicaţi în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă în acest caz.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Pacienta unei ambulanţe, GRAV RĂNITĂ după ce maşina de prim-ajutor a fost lovită de un camion