Pacienții cu alte probleme medicale decât coronavirus așteaptă redeschiderea spitalelor
Milioane de pacienţi aşteaptă să se reia activitatea în toate spitalele şi cabinetele din ţară. Bolnavii cronici spun că s-au simţit abandonaţi în ultimele două luni, când medicii s-au ocupat doar de urgenţe.
- În starea de urgență, spitalele primeau doar pacienți cu probleme grave.
- Pacienții cu alte probleme medicale se plâng că s-au simțit abandonați în ultimele două luni.
Teoretic, de mâine, pacienţii ar urma să fie îngrijiţi în toate clinicile de stat şi private, indiferent ce problemă medicală au.
"Urmează să ajung la pat sau căruţ. Mă simt ca şi cum nici nu aş exista pentru sistemul de sănătate, pentru statul român. Plătesc asigurări de sănătate. De ce să nu am dreptul?", e strigătul disperat al Gabrielei. O femeie diagnosticată cu cancer şi o boală autoimună.
Sunt afecţiuni care pot evolua galopant, de la o zi la alta. Şi care nu iau pauză în timp de pandemie. Totuşi, de aproape două luni, Gabriela nu a mai putut merge la consultaţie. Medicul ei tratează acum doar pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Iar în câteva zile, femeia ar putea rămâne şi fără tratament.
Gabriela Șerbănescu, pacientă: Controlul reumatologic nu am putut să îl fac, controlul endocrinologic nu am putut să mi-l fac. Ce-mi rămâne de făcut? L-am sunat pe medicul meu şi mi-a spus că acum nu îmi poate trimite reţetă simplă, trebuie să îmi trimită o reţetă compensată. Pentru această reţetă compensată, medicul meu trebuie să mă interneze iar spitalul unde sunt în evidenţă e spital covid.
Milioane de pacienţi, mulţi cu afecţiuni cronice, sunt în aceeaşi situaţie, spun asociaţiile care luptă pentru drepturile bolnavilor.
Cezar Irimia, preşedintele FABC: Aproape două milioane de pacienţi nu au avut acces la servicii medicale de specialitate. S-au umilit cerşind asistenţă medicală pe la porţile spitalelor. Viaţa lor le-a fost pusă sigur în pericol şi nu putem cuantifica câte vieţi am pierdut.
La Ministerul Sănătăţii, situaţia nu pare însă la fel de gravă.
Horațiu Moldovan, secretar de stat Ministerul Sănătăţii: Există reglementări care au permis şi permit medicilor curanţi să decidă orice procedură terapeutică, chirurgicală, orice investigaţie care consideră necesară pentru a nu periclita viaţa pacienţilor.
Teoretic, de mâine, lucrurile ar putea reveni la normal. În spitale vor avea acces toţi bolnavii, nu doar cazurile urgente. Consultațiile acordate de medicii de familie și în ambulatoriile de specialitate vor putea fi făcute însă în continuare la distanță. Iar decontarea lor se va putea face fără folosirea cardului de sanatate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰