Padurile Romaniei sunt mai bogate cu cinci zimbri
Padurile din judetul Neamt sunt mai bogate cu cinci zimbri. Animalele au fost eliberate dintr-o rezervatie naturala, moment care a marcat un pas important intr-un proiect demarat de silvicultori.
Cei cinci zimbri n-au ezitat sa treaca dincolo de portile care i-au tinut departe de salbaticie. Au avut, insa, nevoie de un lider. Un mascul impunator care a renuntat la libertate pentru o femela din tarc.
“A socializat cu o femela din tarc si pana la urma a reusit sa intre prin partea de sus a gardului, acum ne-a ajutat pentru ca a luat-o primul”, a spus ingrijitorul Vasile Busuioc.
Silvicultorii spera ca grupul de animale sa se integreze intr-o familie de zimbri eliberata inca de anul trecut.
Fiecare zimbru este pretuit pentru raritatea lui, iar pe durata iernii unele grupuri se intorc catre tarcuri, unde primesc hrana din belsug. "Pe viitor vom avea noi eliberari, speram an de an sa facem acest lucru pentru ca un efectiv minim, viabil, este constituit din 20-25 de exemplare libere”, a explicat Sebastian Catanoiu, directorul Parcului de Vanatori Neamt
Silvicultorii sunt mandri ca, datorita lor, o specie ocrotita prin lege se dezvolta pe zi ce trece pe teritoriul Romaniei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰