Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PAGUBE de milioane de euro provocate de furtuna de la Timișoara! Cifrele sunt uriașe

Primăria Timişoara a început să calculeze pagubele produse de furtuna de duminică şi, doar la Direcţia de Mediu, valoarea acestora se ridică la peste 4,3 milioane de lei, fiind afectaţi peste 3.500 de arbori.

de Redactia Observator

la 19.09.2017 , 19:57

Primăria Timişoara a început să calculeze pagubele produse de furtuna de duminică şi, doar la Direcţia de Mediu, valoarea acestora se ridică la peste 4,3 milioane de lei, fiind afectaţi peste 3.500 de arbori.

Potrivit Primăriei Timişoara, în urma furtunii de duminică, circa 3.500 de arbori au fost rupţi sau smulşi din rădăcină, fiind necesară intervenţia pentru defrişarea arborilor cărora li s-a rupt trunchiul.

Valoarea pentru înlocuirea acestora este de aproximativ 3.500.000 lei, inclusiv TVA.

Articolul continuă după reclamă

În primele 24 de ore s-a intervenit, prin personalul de specialitate, în baza contractelor încheiate de Primăria Municipiului Timişoara cu societăţile prestatoare de servcii pe spaţiile verzi.

La Grădina Zoologică, a fost afectată funcţionarea activităţii, pagubele materiale fiind însemnate.

Au fost afectate gardurile şi sistemul electric de la habitatetele animalelor, locul de joacă situat la intrarea în parc, acoperişurile habitatelor, gardul împrejmuitor al Grădinii Zoologice, sistemul de alimentare cu energie electric, pagubele fiind estimate la 810.000 lei, inclusiv TVA.

Au fost afectate şi acoperişurile la: Piaţa de Gros, Piaţa Iosefin, Piaţa Badea Cârţan.

Valoarea totală a pagubelor, estimată de Direcţia de Mediu, se ridică la 4.310.000 lei, inclusiv TVA.

Primăria Timişoara a făcut şi o listă cu unităţile de învăţământ afectate de furtună, spitale sau instituţii, fiind vorba despre 17 unităţi de învăţământ, trei spitale, sediul Filarmonicii şi sediul Primăriei. Municipalitatea urmează să stabilească valoarea pagubelor şi pentru aceste clădiri.

Primarul Nicolae Robu a anunţat că va înmâna premierului Mihai Tudose lista cu pagube şi va solicita sprijinul Guvernului.

Sursa: news.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » PAGUBE de milioane de euro provocate de furtuna de la Timișoara! Cifrele sunt uriașe