Antena Meniu Search
x

Femeia reţinută vineri pentru că ar fi ameninţat cu moartea o tânără la metrou a vorbit. Ce le-a spus poliţiştilor şi ce au decis anchetatorii

S-a instalat panica la metrou. Metrorex a primit un val de plângeri, după ce o femeie ar fi ameninţat cu moartea mai mulţi pasageri.

Vezi și

S-a instalat panica la metrou. Metrorex a primit un val de plângeri, după ce o femeie ar fi ameninţat cu moartea mai mulţi pasageri. O călătoare a cerut ajutorul poliţiştilor din staţia Unirii, după ce agresoarea i-ar fi spus "Eu sunt moartea ta!" În timp ce zeci de agenţi o căutau, alţi trei călători au sesizat conducerea Metroului că au fost ameninţaţi. Suspecta a fost prinsă la o oră de la prima plângere. Neagă însă orice acuzaţie.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei: "Persoana a simţit o stare de temere. S-a speriat de ea, în ideea ca i-ar fi spus, nu scapi de mine."

Bucureşti. Ora 10.00. La secţia de Poliţie Metrou din staţia Unirii, o femeie cere ajutorul agenţilor. Cu doar câteva minute înainte, pe peronul staţiei, ar fi fost ameninţată cu moartea. Ar fi auzit când i-a spus chiar "EU SUNT MOARTEA TA!" Victima le-a declarat poliţiştilor că, în momentul în care aştepta metroul în staţia Unirii, femeia s-ar fi apropiat ameninţător şi i-ar fi spus că nu scapă de ea.

Se dă alarma. În staţiile de metrou şi în trenuri, poliţiştii o caută pe agresoare. Au văzut-o mai întâi pe camerele de supraveghere: o femeie în jur de 60 de ani, îmbrăcată în negru şi care ţine o haină neagră în mâini. Orice persoană cu semnalmentele suspectei este verificată. 

Pe acelaşi subiect

În timp ce zeci de poliţişti o caută, gândindu-se şi la tragedia de acum trei zile, lucrătorii Metrorex primesc un email. O altă femeie anunţă că a fost ameninţată. De această dată, în metroul care merge spre staţia Pipera. La scurt timp, încă o femeie, dar şi un tânăr, semnalează că s-au simţit ameninţaţi de aceeaşi suspectă.

"Gesturi normale pot fi foarte uşor recalibrate pe o formă de isterie de grup, în care, la fiecare gest perceput inadecvat, omul sună la poliţie şi ne trezim cu o sumedenie de plângeri făcute în orb. Dacă nu ar fi fost crima de acum două zile, ce s-a întâmplat azi dimineaţă la metrou ar fi trecut drept banal sau cotidian.", spune psihiatrul Gabriel Diaconu.

Ora 10.55. La aproape o oră de la alerta, o suspectă este reţinută, în apropierea staţiei de metrou Pipera. Doi tineri au recunoscut semnalmentele şi au chemat poliţia. Reţinută de agenţi, femeia a neagat, însă, orice acuzaţie. Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei: "Persoana pe care au depistat-o colegii noştri este din Bucureşti şi are 57 de ani." 

Chiar şi după audieri, versiunea ei rămâne neschimbată: "Eu, s-o ameninţ eu? Păi să vină încoace să spună dacă o ameninţ. Cu ce s-o ameninţ eu?" 

Anchetatorii au vrut să afle dacă femeia are discernământ. A fost dusă la spitalul Obregia din Capitală, pentru o expertiză psihiatrică. Poliţia face apel la calm. 

După incidentele din ultimele zile, conducerea Metrorex a sporit măsurile de siguranţă. Călătorii sunt îndemnaţi să stea departe de marginea peronului prin mesaje audio, iar conductorii trenurilor au fost instruiţi să reducă viteza la intrarea în staţii, pentru a evita alte tragedii. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Femeia reţinută vineri pentru că ar fi ameninţat cu moartea o tânără la metrou a vorbit. Ce le-a spus poliţiştilor şi ce au decis anchetatorii