Video Paradă pe două roţi, pe străzile din Galaţi. Doamnele şi domnişoarele au promovat mersul pe bicicletă, în fuste hawaiene
A fost atmosferă de carnaval, ieri, pe străzile din Galaţi. Sute de doamne şi domnişoare au ieşit la o plimbare pe bicicletă îmbrăcate în fuste hawaiene şi cu cu ghirlande de flori în jurul gâtului. Este o metodă inedită de a promova mersul pe două roţi, dar şi creativitatea când vine vorba de ţinute.
Străzile din Galaţi au fost pline de culoare, ieri. În ţinute demne de o vacanţă în Hawaii, 250 de doamne şi domnişoare au ieşit la plimbare pe biciclete. Evenimentul promovează mersul pe bicicletă într-un stil lejer şi colorat. Fiecare ediţie are câte o temă, iar de data aceasta biciclistele au fost încurajate să adopte stilul vestimentar al insulei tropicale. "Am zis sa fie asa mai solar mai, mai colorat, asta imi inspira mie Hawai", a spus una dintre participante.
Concurentă: E super..abia aşteptam acest eveniment.
Reporter: Şi v-aţi asortat si bicicletele?
Concurentă: Şi bicicleta mi-am asortat-o, da. Aceasta e bicicleta mea.
Parada pe două roţi s-a desfăşurat pe principalele bulevarde ale oraşului
"Ne aflăm la cea de a 5 a ediţie Skirt Bike Galaţi, Ne bucurăm foarte mult că după o perioadă în care nu s-au mai desfăşurat evenimente in Galaţi văd că ia din nou amploare fenomenul ciclist şi este extraordinar de bine. Este o bucurie foarte mare pentru noi", a povestit Alexandra Apostu, organizatorul eveniment.
Băieţii din asociaţia Bike Works s-au ocupat de protecţia coloanei pe două roţi. "Noi, partea masculină din Skirt Bike o să însoţim fetele pe traseu, o să asigurăm toată coloana de a lungul şi până în grădina publică", a mărturisit Ştefan Verdes orgnizator club sportiv ciclism.
Imaginaţia concurentelor nu a avut limită. Chiar şi căţeii au adoptat vestimentaţia hawaiană.Biciclistele au avut un traseu de aproximativ 7 kilometri. Fiecare participantă a primit un premiu onorific.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰