Paște celebrat în izolare de catolici, din cauza pandemiei de coronavirus
La distanţă, dar uniţi, catolicii din toată lumea au trăit primul Paşte în izolare. Ca niciodată, uşile bisericilor au fost închise. Credincioşii au aprins lumânări la ei acasă, iar preoţii, singuri, în biserici.
- Bisericile au oficiat slujbe fără credincioși.
- Papa a transmis mesajul Urbi et Orbi.
La distanţă, dar uniţi, catolicii din toată lumea au trăit primul Paşte în izolare. Ca niciodată, uşile bisericilor au fost închise. Credincioşii au aprins lumânări la ei acasă, iar preoţii, singuri, în biserici. Speranţa şi credinţa ne vor ajuta să trecem peste această încercare, a transmis Papa Francisc, de la Vatican.
Biserici goale, dar milioane de suflete pline. Mii de lumini aprinse la ferestre şi un miracol care s-a auzit azi-noapte într-un singur glas.
Dar bucuria a învins amărăciunea, când fiecare familie de catolici a trăit fiorul Învierii la ferestre sau în faţa ecranelor, urmărind slujba în direct şi bucurându-se de Paşte împreună.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Ca să fie mai aproape de lumina sfanta, mai multe familii au lipit pe bancile dintr-o biserică din Timişoara fotografii cu ei si cu cei dragi lor. In mod simbolic, au fost cu toţii acolo. Preoţii, din biserici, iar credincioşii, de acasă. La distanţă, dar uniţi în aceeaşi credinţă.
Tot în izolare a slujit si Papa Francisc la Basilica Sfantul Petru. Pentru prima oară, la Vigilia Pascală a Învierii lui Cristos, n-au fost prezenţi alţi credincioşi, din cauza pandemiei de coronvirus. În Ziua Marii Tăceri, Papa a transmis un mesaj de încurajare.
Iar duminica Pastelui a fost ca niciodata. Papa Francisc a rostit Urbi et Orbi, fara audienta. Daca pana acum, oamenii îi ascultau binecuvantarea de la balconul din Piata Sfantul Petru, acum, Suveranul Pontif a fost singur, in altarul din Vatican. Doar vocea lui a răsunat în Biserică.
PAPA FRANCISC: Dragi fraţi şi surori! Paşte fericit! În această noapte, a răsunat vocea bisericii. Hristos, speranţa mea şi învierea mea! E un alt fel de epidemie care se transmite de la o inimă la alta.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰