Pensiunile din zona Braşovului se pregătesc să sărbătorească 100 de ani de la Marea Unire
Mâncare ca la mama acasă, preparată doar din produse locale, ţuică fiartă şi petreceri cu muzică tradiţională. Aşa sunt aşteptaţi turiştii la munte, să sărbătorească 100 de ani de la Marea Unire. Proprietarii pensiunilor din zona Bran-Moeciu au început deja pregătirile pentru 1 decembrie.
Mâncare ca la mama acasă, preparată doar din produse locale, ţuică fiartă şi petreceri cu muzică tradiţională. Aşa sunt aşteptaţi turiştii la munte, să sărbătorească 100 de ani de la Marea Unire. Proprietarii pensiunilor din zona Bran-Moeciu au început deja pregătirile pentru 1 decembrie. Vor să-şi impresioneze oaspeţii cu fel şi fel de bucate, dar şi cu un decor autentic, astfel încât aceştia să simtă din plin spiritul românesc.
Este forfotă mare în pensiunile din zona Braşovului. Toată lumea se pregăteşte pentru ziua de 1 Decembrie. Turiştii pot alege pachete de trei zile, iar cazarea şi mesele festive costă în jur de 300 de lei de persoană. Şi vor fi întâmpinaţi cu o mulţime de surprize, promit gazdele. Cum ar fi să exploreze împrejurimile în căruţe trase de cai, exact ca acum 100 de ani.
La Castelul Bran, programul special începe pe 29 noiembrie şi ţine până pe 2 decembrie. Iar cei ce poartă numele Sfântului Andrei, ocrotitorul României, vor avea parte de oferte speciale.
În pensiunile din împrejurimi, oaspeţii vor fi cazaţi în camere cu mobilier realizat cu un secol în urmă. Iar pe mese îi aşteaptă bucate tradiţionale: sarmale, fasole cu ciolan, cârnaţi şi ţuică fiartă cu piper.
Localnicii din Bran au şi un alt motiv de mândrie. Îl sărbătoresc pe generalul Traian Moşoiu, care a avut un rol important în eliberarea Transilvaniei.
Chiar generalul este cel care i-a convins pe braşoveni să doneze Castelul Bran Reginei Maria, în semn de recunoştinţă pentru contribuţia la Marea Unire. Oamenii povestesc că Traian Moşoiu era om simplu, din popor, şi iubea tradiţia locală.
Cei ce vor sa petreacă un Centenar de pomină sunt aşteptaţi la Braşov, unde gazdele vor creea o atmosferă autentică, exact ca acum 100 de ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰